Motto: “Dacă cineva mă păcăleşte o dată, să-i fie ruşine, dacă mă păcăleşte a doua oară – să îmi fie ruşine. Nu-i de condamnat cine cere, e de condamnat cine dă (votul) fără să caşte ochii şi urechile”
Partidul liberal, ca formaţiune politică, îşi are rădăcinile pe la 1864, având lideri de talia lui I.C. Brătianu, C. A. Rosetti şi fraţii Golescu, participanţi activi la revoluţia de la ’48. Numele de Partidul Naţional Liberal datează de la 1875 şi este cunoscut ca un partid istoric. El a avut întotdeauna un rol însemnat în modernizarea ţării, a rezistat tuturor presiunilor exercitate dinafară, a rezistat legionarilor care le-au asasinat liderul, pe I.G. Duca, a rezistat comuniştilor care l-au dizolvat în 1947 şi i-au închis liderii, a rezistat mineriadelor şi noului comunism cu faţă umană. PNL a rezistat la orice, dar iată că acest partid cu o vechime de aproape 150 de ani nu-i rezistă lui Crin Antonescu, groparul formaţiunii, repetentul care, cu o tenacitate demnă de-o cauză mai nobilă, a înlăturat, rând pe rând, toţi contra-candidaţii săi. Pe lista ex-liderilor traşi pe linie moartă îi găsim pe Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Ludovic Orban şi, cel mai recent exilat în etuvă, Radu Stroe. După 66 de ani, asistăm, din nou, la o altă alianţă împotriva naturii. Atunci, în timp ce fruntaşii PNŢ şi PNL, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, refuzau orice colaborare cu trimişii Rusiei comuniste, din cele două mari partide democratice s-au desprins două „aripi” dispuse să încheie pactul cu diavolul roşu de la răsărit. O aripă liberală, condusă mai întâi de Gheorghe (Guţă) Tătărescu (după unele surse Tătărăscu) şi o aripă desprinsă din PNŢ, condusă de Anton Alexandrescu. Bineînţeles, cauzele alăturării celor două tabere la puterea comunistă se prezentau a fi nobile. Ele se refereau la reconstrucţia unei Românii libere, prospere şi democratice, la înlăturarea urmelor războiului şi a regimurilor dictatoriale de până atunci (dictatura regală şi cea a lui Ion Antonescu). Dar, tradiţia rămâne tradiţie, iar comuniştii s-au făcut fraţi cu dracii “partidelor istorice” până au trecut puntea, după care i-au “exterminat” pe reprezentanţii lor la canal. Iată că, după mai bine de şase decenii, situaţia tinde să se repete, PNL devenind aliatul fidel al moştenitorilor la fel de fideli ai PCR. Lucrul acesta ar fi trebuit să-l ştie „istoricul” Crin Antonescu, dar s-a dovedit că şi la facultate a fost chiulău şi, pentru el, scopul scuză mijloacele. Nume ca Patriciu, Vosganian, Meleşcanu au reprezentat doar garduri în cursa lui personală cu obstacole şi parvenitul, pentru care România reprezintă doar o ţintă şi nu un popor, a înlăturat toate scaunele din partid, păstrând doar scaunul propriu. Cei care i s-au opus sunt sau vor fi istorie, cei care i s-au alăturat au şi ei un ciolănaş de ros, dar stând doar în picioare, respectuos, în faţa liderului maxim. Din acest motiv, reiterez ideea că la PNL toată lumea mănâncă din picioare, numai Antonescu mănâncă din fund, pentru că în acest viitor-fost partid există doar un singur scaun. Când mă refer la “viitor-fost partid” am în vedere şi “viitorul” PNL care se scaldă în spumă, bikini şi paradă de risipă, într-o ţară aflată încă în criză. Cu siguranţă, pensionarii se simt mult mai protejaţi de viitorii pretinşi conducători ai ţării, când văd cât de bine folosesc ei fondurile. Comportamentul lui Antonescu este specific unui dictator. De la începutul carierei sale de politician a dat semne de un egocentrism supra-evaluat. Falsitatea sloganului că Băsescu vrea să anihileze PNL, întărit de sprijinul celor care îl urăsc pe Preşedinte, a determinat o ascensiune fulminantă a nimicului Antonescu, lansat ca o portavoce a mafioţilor de rang înalt, interpartinici, pe refrenul: “Jos Băsescu!” Aşadar, nimic doctrinar, nimic strategic de dreapta, din contră, admirat şi propulsat de Ion Iliescu, Antonescu a trecut cu arme şi bagaje în stânga. Reacţia nu a pregetat să apară. PNL, sub talpa PSD, labă de urs rusesc, începe să agonizeze. Antonescu are toate calităţile cerute pe vremuri pentru nomenclaturişti: este rupt de realitate, plin de iluzii cu privire la propriile-i calităţi, umflat de pretenţii, megaloman, plin de prejudecăţi, cu principii feudaliste, manipulabil până la inconştienţă, penibil, servil faţă de puternici şi obraznic faţă de cei pe care-i consideră neimportanţi (pentru el), de o prostie rară mascată prin aroganţă. Iată de ce creşte opoziţia faţă de fanfaron, în PNL! Teroarea de tip stalinist instaurată de puturosul-naţiunii, chiulăul-naţional, bugetarul-veşnic, lipitoarea înfiptă în trupul bugetului de stat a speriat întregul partid din care face parte. Mai are puţin şi dă în turbare. Dă afară cu oricine i se opune, pentru că se teme de un congres care îl va putea debarca din funcţia de preşedinte, devenind deja un dictator de tip stalinist. Cu fiecare zi ce trece, tot mai mulţi români se trezesc şi încep să înţeleagă că, dacă situaţia e aşa de grea, e mai ales din cauza bolşevicilor din PNL, PSD şi PC, partide pline de demagogi, corupţi, mincinoşi şi lepre conduse de la Moscova (a nu se înţelege că toţi membrii acestor partide ar fi aşa, ţinta vizată de mine fiind numai şmenarii cocoţaţi de 21 de ani la vârf!), manipulate din umbră de sinistrul Iliescu, pe jumătate ţigan, cu un mongoloid (Ponta) în frunte pe post de marionetă, cu un securist, chiulău, la preluare, adică Antonescu Porumbacu’. Tăriceanu este net mai bun politician decât Antonescu. E de neînţeles cum l-au ales şi cum de îl mai menţin liberalii pe Antonescu în fruntea partidului! Indiferent care va fi soluţia până la alegeri, consider că Tăriceanu este un liberal autentic ce nu mai trebuie ţinut pe tuşă. Antonescu, cu greşelile pe care le-a făcut şi le face în continuare, trebuie dat afară. Uite săracu’ Marean cum a pierdut scaunul…
Romeo POPESCU