Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

De la Brezoi la scena europeană: Green Onions Experience participă la European Blues Challenge 2026

România va fi reprezentată la una dintre cele mai importante competiții europene dedicate muzicii blues – European Blues Challenge 2026, eveniment care se va desfășura în perioada 16–18 aprilie, la Katowice, în Polonia.

Potrivit Federației RO BLUES, țara noastră va fi reprezentată de trupa Green Onions Experience, câștigătoarea selecției naționale din 2025, organizată în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi.

Ediția din acest an, a 14-a, va reuni 24 de artiști și trupe din întreaga Europă, într-un format care include două semifinale și o finală, dar și activități conexe precum workshopuri, întâlniri profesionale și Blues Market.

România urcă pe scenă pe 17 aprilie

Trupa Green Onions Experience va evolua în a doua semifinală, programată vineri, 17 aprilie, de la ora 20:40, pe scena Miasto Ogrodów din Katowice.

Formația, fondată în 2019 la Cluj-Napoca, este considerată una dintre cele mai energice prezențe ale noului val de blues românesc. De-a lungul timpului, artiștii au cântat alături de nume importante ale genului, precum Eric Gales, Beth Hart și Walter Trout.

După lansarea albumelor „Troubled Minds” (2023) și „Watch Your Mouth” (2025), trupa a susținut în 2024 primul său turneu european, cu opriri în orașe precum Belgrad, Zagreb, Viena și Budapesta.

Competiție cu interes record

Organizatorii anunță un interes fără precedent pentru ediția din acest an, toate biletele fiind deja epuizate. Finala competiției va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, la NOSPR Concert Hall, unde vor urca pe scenă cei mai buni opt concurenți.

European Blues Challenge este organizat anual de European Blues Union și reprezintă una dintre cele mai importante platforme de promovare pentru artiștii de blues din Europa.

Înscrieri deschise pentru selecția națională 2026

În paralel, Federația RO BLUES a anunțat deschiderea înscrierilor pentru European Blues Challenge România 2026.

Formațiile interesate se pot înscrie până la data de 25 aprilie 2026, urmând ca finala națională să aibă loc pe 20 iulie 2026, la Brezoi.

Câștigătorul competiției va reprezenta România la ediția din 2027 a European Blues Challenge, beneficiind de transport, cazare și suport organizatoric complet.