Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat, în zilele de 3 și 6 aprilie 2026, o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în contextul apropiatelor sărbători pascale.
Verificările au vizat 18 operatori economici din județ, iar neregulile descoperite nu au întârziat să apară. În total, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.000 de lei.
Cea mai mare parte a amenzilor, aproximativ 17.000 de lei, a fost dată de polițiști pentru abateri precum nefiscalizarea veniturilor și încălcarea legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, oamenii legii au indisponibilizat circa 500 de lei, sumă considerată venit nefiscalizat, care nu fusese înregistrată prin casele de marcat.
La acțiuni au participat și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, precum și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. Aceștia au aplicat sancțiuni în valoare totală de 6.600 de lei, pentru nereguli privind depozitarea și comercializarea produselor alimentare.
Autoritățile transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în încercarea de a menține un climat comercial corect și de a proteja consumatorii, mai ales în perioadele cu activitate economică intensă, cum este cea a sărbătorilor pascale.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu