Un incident violent a avut loc marți seara, 3 februarie 2026, într-o sală de jocuri de noroc din zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. Poliția a fost sesizată prin apel la 112, în jurul orei 22:00, cu privire la un scandal izbucnit la parterul unui bloc.
Ajunși la fața locului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au stabilit că doi bărbați, în vârstă de 29 și 31 de ani, s-au prezentat la sala de jocuri, însă accesul le-a fost refuzat deoarece se aflau în stare vădită de ebrietate.
Nemulțumiți de decizia personalului, cei doi au provocat scandal în interiorul localului. Agenții de securitate au intervenit pentru a-i evacua, moment în care bărbații au devenit recalcitranți și au manifestat un comportament agresiv față de personalul de pază.
În acest caz, polițiștii au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere, urmând ca, în funcție de rezultatele anchetei, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu