Deși în mai multe județe din țară părinții au fost rugați să împrumute ventilatoare pentru sălile în care se desfășoară probele scrise ale examenului de Bacalaureat, în județul Vâlcea nu a fost nevoie de astfel de măsuri.
Inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Mihaela Andreianu, a precizat că, pentru asigurarea confortului candidaților și al cadrelor didactice, au fost dispuse măsuri precum utilizarea aparatelor de aer condiționat acolo unde infrastructura unităților de învățământ a permis acest lucru, aerisirea sălilor de clasă, asigurarea apei potabile și a asistenței medicale.
„Până la acest moment nu au fost raportate situații deosebite care să fie determinate de temperaturile din centre. Comisia județeană de Bacalaureat este în legătură permanentă cu președinții centrelor pentru monitorizarea condițiilor de examen”, a transmis Mihaela Andreianu.
Potrivit acesteia, la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea sălile de examen au fost dotate cu aer condiționat. În celelalte centre de examen, clasele au fost aerisite înainte de începerea probelor, iar candidații au avut apă la dispoziție.
Astfel, în ciuda codului roșu de caniculă, examenul de Bacalaureat s-a desfășurat în condiții normale în județul Vâlcea, fără incidente cauzate de temperaturile ridicate.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu