Anca Vasile, profesoară de discipline economice la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea, este singura candidată din județ care a obținut nota 10 la concursul național de titularizare 2025.
De opt ani, Anca Vasile predă la Colegiul Economic, fiind angajată pe viabilitatea postului. Reușita de anul acesta nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei pregătiri temeinice și constante – atât pentru concurs, cât și pentru activitatea didactică zilnică.
„Nota obținută de mine este nu numai rezultatul unei pregătiri temeinice pentru concurs, ci și al unei pregătiri constante pentru activitatea de la clasă. Îmi iubesc elevii și, din respect pentru ei, am încercat mereu să mă perfecționez. Această reușită este despre ei”, a declarat Anca Vasile.
Într-un an în care doar 42% dintre candidații din județ au obținut note de peste 7, performanța Ancăi Vasile capătă o semnificație aparte.
„Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au susținut, m-au încurajat și au crezut în mine – familie, prieteni, profesori, colegi. Merg mai departe cu inima plină de entuziasm și cu dorința de a face o reală diferență în educație”, a mai transmis Anca Vasile.
Reușita sa nu este doar o validare profesională, ci și un exemplu de pasiune autentică pentru meseria de dascăl. Într-o perioadă în care învățământul are nevoie mai mult ca oricând de modele, Anca Vasile se distinge prin implicare, seriozitate și respect profund pentru elevi.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu