Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pericol în coaliţia aflată la guvernare / Se schimbă raportul de forţe în Senat

Luni, 23 mai, cel puţin doi democrat-liberali îşi vor da demisia din partid. Ei şi-au negociat, pe bani mulţi, plecarea la USL, motivat fiind că nu se mai regăsesc în partidul condus de Emil Boc, deşi au făcut parte din echipa care l-a susţinut pe acesta la preşedinţia PD-L. Lichelele, încă necunoscute, cumpărate cu banii lui Voiculescu, trădează nu doar partidul care i-a susţinut la alegeri, dar şi toate eforturile de reformare a societăţii româneşti. Fenomenul are loc tocmai când PDL-iştii ar trebui să se bucure de rezultatele vizibile ale eforturilor depuse pentru a preveni derapajul economic al ţării şi scoaterea ei din recesiune. Cu această racolare, de loc surprinzătoare, există temerea că un eventual demers de suspendare a preşedintelui să prindă contur. Dacă USL reuşeşte în complotul contra intereselor naţionale şi aruncă ţara în haos tocmai când Guvernul Boc a început opera de redresare, ne întoarcem la anii ilescieni. Pe lângă criza economică vom avea şi o criză politică. Se alege praful de România, datorită unor lichele care se vând pe bani! • Andrei BACALU