129 de vâlceni, bolnavi de tuberculoză, au fost trataţi cu chimioprofilaxie. În primele 9 luni ale anului 2014, în judeţul Vâlcea au fost investigate 4.618 de persoane, suspecte de tuberculoză, contacţi, grupe la risc.
„Unul din subprogramele de sănătate desfăşurat la nivelul judeţului Vâlcea este cel de supraveghere şi control al tuberculozei. Principalul obiectiv este de menţinere a tendinţei actuale de scădere a incidenţei tuberculozei, care are ca principale activităţi: menţinerea tendinţei actuale de scădere a incidentei tuberculozei prin: a) Implementarea măsurilor necesare în focarele de tuberculoză: – efectuarea de către medicul pneumolog în colaborare cu medicul de familie a anchetei epidemiologice; – chimioprofilaxia prin autoadministrare monitorizată a contacţilor cazurilor contagioase, grupa de vârstă 0 – 19 ani, cu risc de îmbolnăvire. b) tratamentul în spital şi în ambulator a pacienţilor declaraţi cu TB activă. Un alt obiectiv este cel de asigurare a unei rate de detecţie a cazurilor noi de tuberculoză de peste 70% prin controlul simptomaticilor şi a grupurilor la risc prin: – controlul bacteriologic şi radiologic pulmonar al simptomaticilor cu evoluţie trenantă. – controlul contacţilor TB pentru depistarea cazurilor noi de TB în focare şi a surselor de îmbolnăvire la copii. – transportul contacţilor copii spre cabinete de pneumologie pentru control şi a produselor patologice către laboratorul judeţean de bacterilologie BK spital Mihăeşti. – educaţie pentru sănătate în rândul pacienţilor, aparţinătorilor bolnavilor depistaţi. Alte obiective constau în obţinerea unei rate de succes terapeutic la cazurile noi înregistrate de peste 82 % şi informare, educare, comunicare privind tuberculoza în mediile defavorizat şi asigurarea circuitului informaţional” – susţine Mihaela Brănescu, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu