Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lovitură pentru comercianții de fake-uri! Polițiștii vâlceni au confiscat mărfuri contrafăcute de 120.000 de lei

La data de 14 martie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune de amploare în municipiul Râmnicu Vâlcea, având ca obiectiv prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu bunuri contrafăcute.

În urma controalelor efectuate la mai mulți operatori economici, polițiștii au identificat două infracțiuni de punere în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate, faptă prevăzută și sancționată de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Ca urmare a verificărilor, oamenii legii au indisponibilizat aproximativ 900 de bunuri suspecte de a fi contrafăcute, printre care articole de îmbrăcăminte, parfumuri, genți și încălțăminte. Valoarea totală estimată a acestora este de aproximativ 120.000 de lei.

Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca, la finalizarea investigațiilor, să fie luate măsurile legale necesare.

Autoritățile reamintesc că achiziționarea și comercializarea produselor contrafăcute nu doar că afectează economia și brandurile originale, dar poate prezenta și riscuri pentru consumatori, mai ales în cazul produselor cosmetice și vestimentare de calitate îndoielnică.

Poliția Vâlcea va continua astfel de acțiuni pentru combaterea fenomenului și protejarea consumatorilor.