Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AGRESOR reținut! Ordin de protecție încălcat și locuință distrusă, în Popești, Valcea!

Un bărbat de 30 de ani a fost reținut de către polițiști, după ce acesta a încălcat ordinul de protecție și a distrus gemurile unei locuințe, în Popești, Valcea! Bărbatu a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, în vederea luării unei măsuri legale.

IPJ VÂLCEA INFORMEAZĂ:

REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

Polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești au reținut 24 de ore un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și nerespectarea ordinului de protecție.

În fapt, la data de 2 noiembrie 2024, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Popești, un bărbat a distrus geamurile unei locuințe și a încălcat ordinul de protecție emis de către instanța de judecată.

De îndată, polițiștii s-au deplasat la fața locului care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Astfel, bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost condus la sediul Poliției, iar în urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, în vederea luării unei măsuri legale.

_Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție