Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Antonio Olteanu, tânărul profesor din AUR care a obținut locul I la Definitivat în Vâlcea (învățământ primar): „România are nevoie de dascăli cu vocație!”

Un tânăr din Vâlcea demonstrează că performanța, vocația și patriotismul pot merge mână în mână. Marian Antonio Olteanu, membru activ al Organizației de Tineret AUR Vâlcea, a obținut cea mai mare medie din județ – 9,30 – la Examenul Național de Definitivare în Învățământul Preuniversitar, sesiunea 2025 (învățământ primar).

Examenul a fost susținut la Centrul de Examen nr. 1, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, și a presupus testarea riguroasă a competențelor pedagogice și teoretice. Notele sale reflectă o pregătire temeinică și o vocație autentică pentru educație: 9.00 la proba scrisă, 10.00 la inspecțiile la clasă și 10.00 la portofoliul profesional, pentru o medie finală de 9.30 și calificativul „Foarte bine”.

Marian Antonio Olteanu a susținut examenul la specializarea învățământ primar, acoperind discipline fundamentale precum Limba și literatura română, Matematică, Psihopedagogie, Educație civică, Comunicare, Gândire critică și Metodica predării – domenii esențiale pentru formarea noilor generații.

Deputatul AUR de Vâlcea, Antonio Popescu a transmis un mesaj de susținere și felicitare:

„Este dovada vie că în AUR cresc tineri valoroși, capabili, demni și dedicați. Performanța lui Antonio Olteanu nu este doar o mândrie personală, ci un mesaj puternic pentru toți tinerii din România: se poate! Cu muncă, credință și caracter! Îl felicit pentru acest rezultat remarcabil și îl asigur că are întreaga noastră susținere în misiunea sa educațională. România are nevoie de dascăli buni, dar mai ales de oameni cu vocație. Iar Antonio este exact asta: un exemplu.”

Într-un climat în care modelele autentice sunt tot mai greu de găsit, Marian Antonio Olteanu se remarcă prin perseverență, implicare și dorința de a construi o Românie educată și verticală.

„Este un rezultat care confirmă nu doar efortul personal, ci și direcția în care vrem să ne dezvoltăm tinerii din AUR – oameni competenți, cu principii solide și dorință reală de a contribui la binele societății”, a transmis Magda Popescu, responsabil Resurse Umane AUR Vâlcea.