Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Râmnicu Vâlcea: A vrut să scape de gunoaie cu focul, dar a plătit 3.000 de lei amendă

O coloană densă de fum a alarmat locuitorii din zona de vest a municipiului și a pus în mișcare mai multe echipaje ale Poliției Locale. Incidentul a avut loc joi, 25 septembrie, în cartierul Morilor, pe strada Jiului.

La fața locului, polițiștii locali au constatat că fumul provenea din arderea unor resturi menajere și vegetale într-o gospodărie. Focul fusese lăsat nesupravegheat și prezenta risc real de extindere la locuințele din apropiere. Din fericire, flăcările au fost stinse înainte să producă pagube materiale.

Proprietara gospodăriei, cea care inițiase arderea, a fost sancționată contravențional cu o amendă de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților. Totodată, autoritățile i-au atras atenția să nu mai repete o asemenea faptă, care ar fi putut duce la consecințe grave.

Reprezentanții Primăriei și ai Poliției Locale reamintesc că arderea deșeurilor este strict interzisă și că astfel de acțiuni pun în pericol nu doar siguranța vecinilor, ci și sănătatea întregii comunități prin poluarea aerului.