Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

România scumpă și săracă: falimentul tăcut al unei guvernări cinice

România a ajuns o țară în care supraviețuirea decentă este confundată cu pretenția. În care a mânca normal, a plăti chiria și utilitățile și a trăi fără datorii permanente a devenit un privilegiu, nu o regulă. Nu din cauza vreunui șoc extern spectaculos, ci dintr-un cumul de decizii proaste, lașități politice și indiferență instituțională.

Prețurile la alimente, energie și servicii au atins niveluri occidentale într-o economie cu salarii est-europene. Coșul zilnic de cumpărături concurează cu cel din Italia sau Spania, uneori chiar cu cel din Austria. Diferența brutală este că, în acele state, veniturile susțin costurile. În România, le sfidează. Asta nu mai este economie de piață. Este un dezechilibru structural tolerat și întreținut.

Statul român a abdicat de la rolul său elementar: acela de arbitru. Nu reglementează inteligent, nu negociază ferm, nu protejează consumatorul. Acceptă pasiv ca prețurile să crească într-un ritm rupt de realitatea veniturilor și se mulțumește să încaseze taxe tot mai mari dintr-o populație tot mai sărăcită.

Marile lanțuri comerciale au înțeles rapid slăbiciunea sistemului. Într-o țară fără contraputere reală, profitul se maximizează fără riscuri. Nu există sancțiuni eficiente, nu există presiune publică coerentă, nu există o strategie națională care să lege fiscalitatea de puterea de cumpărare. Totul funcționează pe pilot automat, în favoarea celor mari și puternici.

Nici mediul antreprenorial autohton nu este scutit de vină. Mulți încearcă să scoată maximum pe termen scurt. Nu neapărat din lăcomie, ci din frică. Regulile fiscale se schimbă des, predictibilitatea lipsește, iar statul transmite permanent mesajul că oricine poate fi următorul sacrificat. În acest climat, prețul corect devine excepție, nu normă.

Ni se spune constant că „așa e peste tot”. Este fals. În Europa Occidentală, statul înțelege că economia nu este un jaf organizat, ci un mecanism de echilibru. De aceea, în multe orașe vestice poți mânca mai ieftin decât în România, iar supermarketurile rămân accesibile pentru majoritatea populației. Nu din altruism corporatist, ci din politici publice coerente.

Guvernanții români tratează consumul ca pe o vacă de muls până la epuizare. Dar consumul nu este infinit. Sub presiunea taxelor și a scumpirilor continue, el se va prăbuși. Nu ideologic, ci matematic. Primele lovite vor fi restaurantele și turismul. Vor urma retailul și, inevitabil, bugetul de stat. Când oamenii nu mai au bani, nici statul nu mai are ce încasa.

Românii vor cumpăra mai puțin, vor mânca mai prost, vor renunța la vacanțe și la orice nu este strict necesar. Nu din revoltă civică, ci din constrângere financiară. Aceasta nu este o criză accidentală. Este rezultatul direct al unei filozofii de guvernare care a înlocuit grija pentru cetățean cu disprețul față de el.

Nicolae Iorga avertiza că un stat care nu-și respectă cetățenii nu va fi respectat de ei. Când statul tolerează prețuri fără legătură cu veniturile, el nu mai administrează economia. O exploatează.

Iar când nemulțumirea este întâmpinată cu ironie, minimalizare sau tăcere, problema nu mai este doar economică. Este una morală și culturală. Înseamnă că ne-am obișnuit cu anormalul și l-am acceptat ca pe o fatalitate.

Nu, nu este normal să trăiești cu salarii de Est și prețuri de Vest. Nu, nu este normal ca statul să fie spectator. Și nu, cei care spun aceste lucruri nu sunt pesimiști sau „negativi”. Sunt realiști într-o țară care a ajuns să penalizeze luciditatea.

Luciditatea doare. Dar indiferența distruge.