UPDATE: În urma accidentului rutier, doi minori, pasageri în autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În acest caz, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Traficul rutier este afectat miercuri pe DN7, în municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona Calea București, după producerea unui accident rutier.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, în eveniment sunt implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule de tip TIR.
În prezent, circulația în zona producerii accidentului se desfășoară alternativ, sub supravegherea polițiștilor rutieri.
La fața locului se află polițiști din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea și Serviciului Rutier Vâlcea, care gestionează situația și desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte indicațiile oamenilor legii și semnalizarea temporară instituită în zonă.
Autoritățile vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce ancheta avansează.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu