Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bilanțul Jandarmeriei Vâlcea pe 2025: aproape 8.000 de misiuni, peste 2.600 de sancțiuni și o campanie anti-fake news devenită model național

Aproape 8.000 de misiuni, peste 2.600 de sancțiuni contravenționale și zeci de infracțiuni constatate – acestea sunt câteva dintre datele prezentate în bilanțul activității pe anul 2025 al Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, instituție care a anunțat că și-a concentrat eforturile pe menținerea ordinii publice și creșterea siguranței cetățenilor.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței de presă, jandarmii vâlceni au executat 7.849 de misiuni în anul 2025.

Peste 5.000 de misiuni pentru menținerea ordinii publice

Activitatea operativă a inclus 516 misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimente cu public numeros și 5.066 de misiuni de menținere a ordinii publice.

În același timp, efectivele au realizat 4.399 de patrule, atât independente, cât și mixte. O atenție specială a fost acordată zonei montane, unde au fost desfășurate 1.026 de patrule, dar și stațiunilor balneoclimaterice și mediului urban.

Siguranța elevilor a reprezentat o altă prioritate, jandarmii efectuând 1.002 patrule în zona instituțiilor de învățământ.

De asemenea, 1.712 misiuni au fost realizate în cooperare cu alte structuri ale Ministerul Afacerilor Interne și ale Sistemului Național de Apărare.

82 de infracțiuni constatate și amenzi de aproape 600.000 de lei

În ceea ce privește combaterea faptelor antisociale, jandarmii au constatat 82 de infracțiuni, dintre care aproximativ 27% au vizat încălcări ale legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Totodată, au fost aplicate 2.601 sancțiuni contravenționale, dintre care 1.195 de amenzi, în valoare totală de 599.250 de lei.

Jandarmii au pus în executare și 138 de mandate de aducere, în 37 de localități din județ, la aceste misiuni participând 257 de militari.

Pază pentru 29 de obiective și transporturi speciale

Structurile specializate au asigurat paza a 29 de obiective de interes strategic. În plus, au fost executate:

  • 165 transporturi de produse cu caracter special
  • 116 transporturi de bunuri și valori
  • 333 misiuni de transport pentru corespondență clasificată, realizate în cooperare cu Serviciul Român de Informații.

Campania anti-dezinformare prin AI, model de bune practici

Un proiect remarcabil derulat la începutul anului 2026 a fost campania de combatere a dezinformării generate cu ajutorul inteligenței artificiale, inițiată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea.

Campania a demonstrat, prin materiale video, cât de ușor pot fi create conținuturi false folosind tehnologii precum clonarea vocii, deepfake sau imagini generate artificial cu forțe de ordine.

Inițiativa a avut un impact major, fiind ulterior preluată ca model de bune practici la nivelul Jandarmeria Română.

„În era inteligenței artificiale, cea mai bună apărare rămâne inteligența umană. Nu credeți tot ce vedeți sau auziți online fără a verifica sursa oficială”, a transmis colonelul Grigore Ciaușescu, inspectorul-șef al Jandarmeriei Vâlcea.

Pentru perioada următoare, instituția și-a propus modernizarea dotărilor, intensificarea antrenamentelor comune și o comunicare mai eficientă cu cetățenii.