Păușești-Măglași traversează o perioadă cu mai multe investiții în infrastructură, lucrările fiind derulate în mai multe puncte ale comunei. Se intervine atât asupra drumurilor, cât și asupra rețelelor de utilități, iar un nou pod peste râul Cheia urmează să îmbunătățească legătura dintre două artere importante ale localității.
Unul dintre proiectele care vizează direct infrastructura rutieră este cel derulat pe DJ 654. Consiliul Județean Vâlcea modernizează un tronson de aproximativ un kilometru către satul Cheia. În cadrul lucrării sunt amenajate rigole și accese către proprietăți, intervenții care vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la protejarea drumului.
În același timp, în mai multe zone ale comunei se lucrează la introducerea rețelei de gaze. Administrația locală a urmărit ca aceste intervenții să fie realizate înaintea asfaltării, pentru a evita spargerea ulterioară a carosabilului.
„Lucrările sunt organizate într-o ordine firească. Se introduce conducta de gaze, după care se toarnă asfaltul. În acest fel, drumurile nu vor mai fi desfăcute după modernizare”, a explicat primarul comunei Păușești-Măglași, Marcel Radi.
O altă investiție importantă pentru comunitate este construirea unui pod peste râul Cheia. Noua construcție va face legătura între strada Luncii și strada Cheia și va avea o lungime de 18 metri. Ordinul de începere a lucrărilor a fost deja semnat, iar investiția este finanțată din bugetul local.
„Am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea podului peste râul Cheia. Acesta va lega strada Luncii de strada Cheia și va avea o lungime de 18 metri”, a precizat edilul.
Și rețeaua de apă este extinsă în această perioadă. În satul Coasta, pe strada Măndoiu, în punctul „La Sică”, a început o lucrare pe o lungime de 300 de metri. Extinderea este necesară deoarece zona nu dispunea până acum de rețea de alimentare cu apă.
Investiția este realizată din fonduri de la bugetul local și urmărește asigurarea accesului la apă pentru gospodăriile din această parte a comunei.
„În prezent, facem o extindere a rețelei de apă pe o lungime de 300 de metri, în punctul «La Sică» din satul Coasta, pe strada Măndoiu. În zona respectivă nu exista rețea de apă. Lucrările au început, iar investiția este realizată cu bani din bugetul local”, a declarat Marcel Radi.
Prin aceste proiecte, administrația din Păușești-Măglași urmărește să rezolve mai multe dintre nevoile de infrastructură ale comunei, de la accesul la utilități și modernizarea drumurilor până la îmbunătățirea conexiunilor rutiere dintre diferite zone ale localității.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu