„Lasă, bă, că dacă ajung eu president al Consiliului Județean, pot eu sărup 100 de milioane”, i-a spus de curând Emilian Frâncu unui individ într-o discuție care mi-a trecut fulgerător pe la ureche. Nu am obiceiul săascult, pe ascuns, dialogurile lipsite de substanțăale liderului PNL, pentru că , sincerăsăfiu, măplictisesc și măenerveazăteribil. Îl ascult destul la conferințele de presă unde se laudăde mama focului, invariabil câte două încheiate, cu realizările pe care le-a avut în mandatul de deputat. Habar nu am despre pentru ce anume promitea Frâncu suta de milioane, însă , m-a amuzat cuvântul „president”. Sunăpompos, aproape academic. În grandomania sa, liberalul se și vede președinte al Consiliului Județean, un mic dictator local, de mucava, că ruia îi place săfacă pe șeful și cu femeile de serviciu. Dar individu-i fățarnic, periculos de fățarnic. În fața presei se victimizează, se dărotund și preocupat de soarta vâlcenilor, își înjurăcu sârg inamicii politici că n-au făcut nimic pentru județ și, dovedind o naivitate copilărească , încă mai crede După atâția ani în prim-planul vieții politice, că acele cuvinte mieroase și mincinoase care-i alunecă din gură, pot cumpăra sufletele alegătorilor.
Are un talent înnăscut de a promite marea cu sarea, doar pentru a ajunge într-un funcție mare, și este în stare săse vândăchiar și dracului pentru un pumn de arginți, pentru putere. De fapt, am și scris în ziarul de astăzi despre asta. Conform declarațiilor unui avocat vâlcean, actualmente membru PD-L, Frâncu a ajuns președinte al PNL, acum trei ani, cu ajutorul banilor Mariei Tudor. O fi, n-o fi așa, timpul o va dovedi. Cert este că la bursa zvonurilor bârfele astea circulăde foarte multăvreme. până la urmă, nu-i așa? niciodatănu iese fum fără foc. însă , de ar fi săpresupunem că aceste afirmații sunt adevărate, atunci, privind în urmăla manifestarea politică a individului despre care discutăm, reușim săcreăm un adevărat scenariu care, pe undeva, poate avea câțiva piloni de susținere în realitate. Sau nu. Săîncercă m totuși
Emilian Frâncu, se știe bine acest lucru, are o satisfacție bizarăîn glas atunci când îi critică pe pesediști. Despre familia Tudor n-a spus niciodatănimic. Mai mult, de fiecare datăcând în presă apar articole referitoare la anumite personaje suspectate că dețin, în județ, o influențănefiresc de mare, nu se dăniciodatăîn lături săsemnaleze acest lucru. Despre Maria Tudor a curs multăcernealăîn acest sens. Frâncu a tăcut chitic, prefăcându-se că nu știe, nu vede, nu aude. E ușor ciudat. Apoi, tot prin târg se vorbește, că aceiași Maria Tudor, După scandalul din PSD, a hotărât să-l sprijine pe liderul liberal la președinția pentru Consiliul Județean. Așa se spune. Dacă toate aceste lucruri sunt adevărate, atunci împerecherea politică , pe ascuns, a celor două personaje, devine extrem de periculoasăpentru liniștea și viitorul acestui județ. Vâlcea, în cazul în care Emilian Frâncu va ajunge „El presidente”, așa cum plastic s-a autointitulat, va avea parte de un destin zbuciumat, obscur. Și nu mărefer aici la presupusul său prieteșug cu Maria Tudor, care, până la urmă, poate săfie simplu folclor, ci la individul în sine, Emilian Frâncu. Știu foarte bine că acest politician plin de tare comportamentale detestăziarul VOCEA VÂLCII din adâncul sufletului său puțin, pentru că a avut curajul să-i spună, cu convingere și fără teamă, toate faptele politice reprobabile la care s-a dedat. Pe noi nu a reușit săne cumpere cu promisiuni și vorbe frumoase. Pe alții i-a convins. Le-a cumpărat tăcerea și, câteodată, conștiința.
În Frâncu zace un puternic spirit revanșard, care devasteazătot ce înseamnă valoare și sublim în politică . Știm prea bine că desființeazădin punct de vedere social și jurnalistic redactorii de la VOCEA VÂLCII în discuțiile otrăvite pe care le poartăcu acoliții săi. Noi procedăm altfel. Îi spunem ce credem despre felul în care se manifestăpublic în ziar, fără ocolișuri, pentru că , spre deosebire de el, avem moralitate. Și, cel mai important, curaj.
Revenind la visul său de a deveni „president”, trebuie spus că el este periculos dacă devine realitate. Pentru liniștea cetățenilor. Așa cum îl cunoaștem pe individ, odatăajuns într-o asemenea funcție, se va înconjura de tot felul de expirați, gen Ion Nicolae, nonvalori umane cu dinți de aur și comportament de rudar pe care îi va ține aproape pentru a-i duce la îndeplinire interesele personale de toate tipurile. Când nu vor mai fi apți pentru aceste misiuni abjecte, îi va arunca la gunoi ca pe niște măsele stricate, așa cum a procedat și cu Nicolae – nu că mi-ar părea rău de acest semidoct îmbogățit peste noapte, cu Față și gesturi de manelist. Ideea că Frâncu ar putea să-și lipească imaginii sale publice un al doilea Ion Nicolae măterifiază. La propriu. Și apoi, parcă mi-l imaginez pe Frâncu mare „dregător” al județului, împăunat în scaunul de președinte al CJ, urmărindu-și cu ochi feroce adversarii politici. Și nu numai.
Bolnav de putere, Frâncu se crede un mic Dumnezeu și are impresia despre el – am mai spus-o și cu alte ocazii – că a pus rama la tablou și coada la prun. De fapt, nu e decât o replică nereușităal unui banal idol de cauciuc E un simplu muritor de rând, cu manii de-a dreptul hitleriste care, încetul cu încetul, va ajunge în cutia cu amintiri a politicii vâlcene. De fapt, acolo unde îi este locul
Olivia Pîrvu – Cîrciu