Din păcate, România post-decembristănu a reușit performanța de a mai crea personalități politice de prim rang care săîncânte auzul cetățeanului cu declarații pline de obiectivism, coerente și pragmatice, concepute în beneficul colectiv. După Revoluție a apărut un nou tip de politician, aservit în cel mai obscur mod interesului personal, care latrăfără încetare pe posturile de televiziune, inutil și mult, sperând săatragă, prin pălăvrăgeala ieftinăși plictisitoare, simpatia electoratului. Tot el, a înțeles sătransforme politica într-un soi de păpușăgonflabilă, că reia, din păcate, nu i-au dat niciun strop de suflet. Și asta pentru că cei mai mulți politicieni nu au nici sensibilitate socială, nici idei, nici voința de a face ceva pentru oameni. Participădoar, în exces, la mascarada simulării bunăvoinței și grijii Față de ceilalți, având o apetențănemaiîntâlnităpentru spectacole ieftine și pentru evenimentele în care se lanseazăîn pomeni electorale. Politicienii caută, încă , orice ocazie pentru a pune în practică toate formele de demagogie iar cei care nu sunt capabili de altceva sunt de condamnat.
În curând, va începe campania electoralăpentru alegerile din toamnă, iar candidații la fotoliile de deputați și parlamentari ne vor bombarda, ca de fiecare datăîn ultimii 18 ani, cu promisiuni deșănțate, cu fantezii politice irealizabile, rupte parcă din poveștile lui Charles Perrault, și afirmații trăsnite despre cum ar trebui săarate scena politică în concepția lor. Din nou, ne vor rânji cu alurăde îmburgheziți anoști și decrepiți din afișele electorale, lucrate în Photoshop la maximum, pentru a nu le arăta lică rirea mincinoasădin ochi.
Ne va fi cumplit de greu să-i auzim, repetând ca niște patefoane defecte și uzate, aceleași promisiuni electorale despre cum vor săaducă autostrada lângă blocurile în care locuiesc și cum s-au gândit sărezolve problema locurilor de parcare, transformându-ne balcoanele în garaje.
Pentru puterea ei în forma pură, politicienii, cei mai mulți dintre ei, devin adevărați dinozauri capabili de orice tică loșie, doar pentru a-și păstra un loc cald la masa ospățului din suculentul os al puterii. Farisei, ignoranți și mult prea egoiști, politicienii nu mai pot da jos de pe chip masca ingratăa puterii, care le-a mutilat trăsăturile feței. Pentru ei singura existențănormală, este săfie la putere, în funcții înalte, acolo de unde pot jupuii românii până la carne. În politica noastră, majoritatea politicienilor au rămas ancorați într-un trecut glorios pentru ei, dar trist și mizer pentru noi, și acum se încă pățâneazăsăținăRomânia ancoratăîn acel timp. Au atâta nonșalanțăși simuleazăatât de convingător utilitatea lor, ținându-se de scaune, dizgrațios. De ce oare rămânem prostiți în fața acestui miraj și nu facem singurul lucru cu adevărat democratic pe care putem să-l facem: săle tragem scaunul de sub fund și să-i aruncă m, fără urmăde regret, la lada de gunoi a politicii? De ce mai acceptăm săne mintăcă suntem tineri, că o săvinăși rândul nostru, că nu vor sămai stea decât puțin la putere pentru a-și duce la îndeplinire „glorioasele” lor proiecte, gândite doar în scop personal? Sub ochii noștri îngăduitori și doar pe jumătate deschiși, România pare sănu-și mai poatădepăși condiția de țară codașăa Europei, și tot sub ochii noștri care refuzăsăvadărealitatea, de teama viitorului cenușiu, nu vedem că timp pentru noi, tinerii, nu mai este pentru că ei, politicienii momentului, și-au adus deja, în prim-planul vieții publice odraslele, nepoții, secretarele și amantele. Ei, păzitorii pușcă riei noastre, au început sădeclare neconstituționalăfirava libertate câștigate de iluzia născuta în niște zile că lduroase de decembrie 1989.
Și cum se face că ei, care ne fugăreau pe noi tinerii cu Miliția, în campaniile electorale dau flori femeilor și bomboane copiilor? E uimitor și umilitor în același timp pentru noi ca națiune. De obicei, alegerile ar trebui săbucure cetățeanul pentru că ele primenesc clasa politică , sau cel puțin așa ar trebui săse întâmple, și oferănoi perspective pentru România. Utopic vorbind. Dar, la noi, lucrurile nu stau deloc așa. Cei care vor veni la putere ne vor apăsa, din nou, grumazele până ce ne vom sufoca de atâta durere și sărăcie și, apoi, timp de patru ani ne vor ignora cu zâmbetul pe buze, vizitându-ne, dacă avem noroc, atunci când casele ne vor fi sub ape sau când vreo molimăucigătoare ne va decima unul câte unul.