Edilul Mircia Gutău a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că nu va mai semna niciun contract de prelungire cu firma care se ocupă de modernizarea zonei centrale, aceasta având termen de finalizare a lucrărilor peste 3 zile. „Cred că lucrările nu vor fi gata la termen, ăsta din cauza proiectanților. De când m-am băgat în ei, firma constructoare și-a făcut datoria, însă aceștia nu au reușit să termine la timp pentru că nu aveau toate datele de la proiectanți. Probabil se va ajunge în instanţă, cei care au greșit trebuie să plătească. Penalităţile ajung la suma de 100 de milioane lei vechi pe lună. Cred că partea de suprafață va fi gata în curând, însă vă mai dura ceva timp până va fi gata accesul către parcarea subterană” a declarat Mircia Gutău. Edilul Râmnicului a mai vorbit în cadrul conferinței de presă despre investițiile demarate și finalizate de la începutul acestui mandat, despre căminul de bătrâni (Gutău a spus că acesta va fi deschis în curând), dar și despre alte proiecte ce vor fi inițiate în acest an.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu