INFRACȚUNI. Nu mai departe de zilele trecute, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) „Serviciul Teritorial Pitești l-au trimis în judecată pe Bedu Brătianu, care este arestat în altă cauză. Mai mult, un alt membru al clanului din Drăgășani, Mihai Brătianu, fost asociat și administrator a două societăți comerciale, este și el acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani.
Despre clanul Brătianu din Drăgășani am tot auzit în ultima perioadă. Cea mai recentă ispravă a acestora s-a consumat nu mai departe de anul trecut, chiar după ce s-au întors de la Festivalul Internațional al Romilor de la Costești. Atunci, familiile Brătianu și Hristache din Drăgășani s-au luat la bătaie cu cuțite, săbii și topoare, iar membrii familiei Brătianu au fost grav răniți, ajungând la spital cu plăgi multiple înjunghiate. Mai apoi, în luna octombrie 2012, rromii din cadrul clanului Brătianu au fost ridicați de mascați și arestați pentru că au utilizat peste 20 de societăți comerciale, pentru efectuarea de operațiuni ilegale cu produse petroliere, zahăr și ulei. Cu acea ocazie, oamenii legii au confiscat ma șini de lux în valoare de peste 2 miliarde de euro, printre care 2 Maybach, 4 BMW seria 7, dar și un Ferrari.
Acum clanul Brătianu este implicat într-un nou dosar. Â Conform oamenilor legii, în perioada 2007 „2009, Bedu și Mihai Brătianu au constituit și dezvoltat, pe raza județului Vâlcea, o grupare de criminalitate organizată, specializată în evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul combustibililor. Prin intermediul societăților comerciale pe care le-au înființat, membrii grupării din Drăgășani au achiziționat produse petroliere, mai exact combustibil greu, pe care le-au comercializat sub denumirea de motorină fără a evidenția în contabilitate operațiunile efectuate și veniturile realizate și, totodată, au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive. Acest lucru a fost posibil prin utilizarea unor acte contabile falsificate de către Liviu Popa, Ilie Bodorin, Ilie Neagu, Liliana Turcu, Tudor Păun și Aurel Săndulescu, la solicitarea liderilor grupării Brătianu Bedu și Brătianu Mihai.
Astfel, prin aceste metode, clanul Brătianu din Drăgășani a prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 18.932.688 de lei, reprezentând accize, taxa pe valoare adăugată și impozit pe profit. Cu această sumă Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova s-au constituit parte civilă în cauză. Sumele de bani astfel rezultate au fost însu șite de către Brătianu Bedu și Brătianu Mihai în numerar sau au fost folosite pentru achiziționarea unor autoturisme de lux (Jaguar, Ferrari, Hammer, Porsche) și pentru construirea a două case. De asemenea, pentru a crea aparența de legalitate, o parte din sumele obținute prin evaziune fiscală, au fost transferate în mod ilegal în conturile unor societăți comerciale controlate de către Brătianu Bedu și Brătianu Mihai în mod direct sau prin membrii ai familiei. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Vâlcea.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu