formația vâlceană are la dispoziție fix o lună pentru a pregăti debutul în grupele principale
 Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au avut parte deo pauză de iarnă scurtă. Marea majoritate dintre ele au participat la Campionatul European din Serbia și cel mai departe au ajuns Marija Jovanovic și Katarnina Bulatovic, ambele câștigătoare cu naționala Muntenegrului. Cum aproape toate elevele sale au fost plecate și tehnicianul Jakov Vestergaard a plecat de la Râmnicu Vâlcea și alături de secunzii Klit și Luca au avut parte de cea mai lungă vacanță. Lotul campioanei României la handbal feminin se va reuni pe 4 ianuarie și va avea timp la dispoziție fix o lună pentru a pregăti debutul din grupele principale ale Ligii Campionilor, pe propriul teren cu FTC Budapesta. Pentru a ajunse în semifinalele competiției, elevele lui Vestergaard trebuie să termine peu na din primele două poziții ale clasamentului final al grupei din care mai fac parte Krim Mercator Ljubljana și Zvezda Zvenigorod. În acest sezon obiectivul echipei Oltchim este câștigarea trofeului pus în joc, având în vedere că cel mai probabil are cel mai valoros lot din toată istoria clubului.
 Vetkova, împrumutată la Astrakhanochka
 Rusoaica Ekaterina Vetkova și-a manifestat dorința de a pleca la un alt club din Europa, fie și numai sub formă de împrumut, având în vedere că a evoluat foarte puțin în ultimul timp. Ekaterina era a treia opțiune pe postuld e pivot pentru VEstergaard, Klit și Luca, după Oana MAnea și Ionela Gâlcă. În aceste condiții, conducerea clubului i-a înțeles dorința de a jucat și Vetkova și-a găsit un nou angajament. Pivotul Oltchimului a fost împrumutat la Astrakhanochka, formație la care mai evoluează Jelena Eric sau Emiliya Turey, până la finalul sezonului. Acolo va juca mai multca sigur multe minute pentru că gruparea rusă are un singur pivot cu experianță, pe Natalia Kurbanova. „Avem o singură senioară în lot pe postul de pivot, pe Natalia Kurbanova, pentru că Daria Denikaeva și Ekaterina Matlashova sunt încă junioare. Ekaterina ne va ajuta să rezolvăm această problemă”, a declarat antrenorul echipei, Vyacheslav Kirilenko. Vetkova s-a antrenat deja cu echipa, iar Kirilenko este mulțumit de implicarea pivotului. „Ekaterinei îi este dificil să intre în programul nostru, este într-adevăr o sarcină dificilă. Dar ea nu se plânge”, a completat antrenorul lui Astrakhanochka. Vetkova a debutat la noua sa echipă chiar pe 22 decembrie, când Astrakhanochka a întâlnit pe Kuban Krasnodar. În campionatul rus Ekaterina va întâlni și fosta sa echipă, Zvezda Zvenigorod, colegă de grupă cu Oltchim în Liga Campionilor. În mod normal Vetkova va rebeni la Oltchim Râmnicu Vâlcea la finalul sezonului și va încerca să se bată pentru un post de titular.
Vlad Soare
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu