Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Nu sunt tensiuni la echipă”

Președintele interimar al CS Oltchim, Petre Berbecaru, spune că nu sunt tensiuni la echipă și că handbalistele se antrenează normal. Jucătoarele antrenate de Radu Voina și Aurelian Roșca vor avea pauză numai două zile după, pentru că vor avea de pregătit meciurile de final din Liga Națională feminină dar și Cupa României. La ultima ediție a Cupei României care a fost organizată de Federația Română de Handbal Oltchim a ajuns până în finală pe care a cedat-o în fața Rulmentului Brașov, în anul 2007.

-         Domnule Berbecaru, care este atmosfera de la echipă după frământările care au fost în ultima perioadă?

-         Nu sunt tensiuni. Handbalistele au avut o discuție lămuritoare cu managerul SC Oltchim, Constantin Roibu. Cred că au aflat ce le interesa. Fetele se antrenează normal, sunt handbaliste profesioniste care nu își păcălesc niciodată munca. Azi au avut un singur antrenament, mâine (n.r. joi) vor fi două șiedințe de pregătire, vineri încă una. Vor urma două zile de pauză, sâmbătă și duminică apoi, luni, se vor relua antrenamentele pentru că ne așteaptă un meci de campionat, joi, apoi participarea în Cupa României.

-         Bănuiesc că obiectivul este câștigarea trofeului…

-         Normal, Oltchim își dorește câștigarea Cupei României. Este bine că s-a decis că această competiție să se organizeze din nou și cred că și sistemul de desfășurare este unul inspirat.

-     S-a stabilit data Adunării Generale a clubului?

-         Va fi la finalul lunii mai, probabil pe 26 sau 27. Mai devreme nu se poate pentru că este Cupa României la Bacău.

-    Veți candida pentru funcția de președinte?

-         Este prematur să vorbim acum despre acest lucru. Sincer, nu m-am decis, am timp suficient să o fac.

-    Ce se va întâmpla cu Pidpalova și Ozel? Vor semna prelungirea contractului cu Oltchim?

-         Am mai avut discuții și le vom continua săptămâna viitoare. Eu cred că nu vor fi probleme în ceea ce le privește și vor continua cu Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Oltchim vrea și cupa!

După ce și-a asigurat câștigarea unui nou titlu național, cel cu numărul 17 din istorie, Oltchim Râmnicu Vâlcea vrea să- și treacă în palmares și a 14-a Cupă a României. Comitetul Director al Federației Române de Handbal a decis ca turneul final al Cupei României (ediția 2010-2011) să se desfășoare în municipiul Bacău, în perioada 19-22 mai. Vor participa echipele clasate pe primele 8 locuri în clasamentul final al Ligii Naționale: Oltchim, „U” Jolidon Cluj, CSM București, HC Zalău, HCM Roman, HCM Știința Baia Mare, Dunărea Brăila și Oțelul Galați.

Se va juca în sistem turneu după următorul program:

Oltchim – Știința Baia Mare

Universitatea Cluj – Dunărea Brăila

CSM București – Oțelul Galați

HCM Zalău – HCM Roman

Câștigătoarele vor disputa semifinalele, învinsele vor părăsi competiția.

Vlad Soare