Redresarea economică reprezintă principala preocupare a guvernelor din întreaga lume, iar, în România, incapacitatea de a atinge acest ţel a fost unul din motivele ce a condus la remanierea unor miniştri din Guvernul Boc IV. Remanierea ce a avut loc săptămâna trecută s-a transformat într-o victorie “a la Pirus”, pentru Traian Băsescu. O victorie amară care a dovedit că Emil Boc a schimbat tabăra şi nu îi mai este, cu adevărat, fidel preşedintelui. Timp de două zile, ţara a asistat la războiul, consumat în două bătălii aprige, dintre tripleta Blaga-Videanu-Berceanu, în alcătuirea căreia Emil Boc s-a alăturat fără echivoc, pe de-o parte, şi reformiştii plus aripa prezidenţială a PD-L, de partea cealaltă. După întâlnirea dintre preşedinte şi premier, contra-atacul aripii prezidenţiale în Comitetul Director al PD-L a arătat a fi la rupere şi a fost condus de chiar Elena Udrea, adică de chiar… Traian Băsescu. Termenii au fost de o duritate extremă la adresa lui Boc: ori faci o remaniere serioasă, ori îţi cerem demisia şi dacă nu ţi-o dai, te picăm la moţiune. Cu spatele la zid, premierul a cedat. Ziua remanierii a dovedit şi că opoziţia faţă de Boc din PD-L e tot mai vocală. Când Elena Udrea votează pentru demiterea cuiva, e semn rău. Pentru că se ştie relaţia acesteia cu Băsescu şi influenţa ei în partid. Şi când Elenei Udrea i se adaugă nume ca Raluca Turcan, Roberta Anastase ori Ioan Oltean, viitorul nu sună bine deloc, pentru Boc. Care într-un final va fi sacrificat. Întrebarea care se pune e dacă nu cumva ar fi fost mai bine pentru PD-L şi pentru ţară ca Emil Boc să fie schimbat acum. În acest caz, remanierea ar fi însemnat – garantat – schimbare, pentru că, nominalizările sunt rezultatul conjuncturii şi al ciocnirilor de interese din partid. Mişcarea remanierii “pe picior” a fost doar soluţia cea mai simplă şi cea mai exactă, care a asigurat că nu nemulţumeşte prea multă lume şi că dă mai multe satisfacţii nesigurei mase a parlamentarilor PD-L. Să ne amintim că şi dacă numai vreo 10 dintre ei ar trăda, guvernul Boc ar fi o amintire. Probabil şi guvernarea PD-L. Numai că lucrurile nu vor a rămâne aşa. Deja “buldogul” Blaga pregăteşte planul B. Se aşteaptă doar săpunul fin franţuzesc, ca funia să nu lase urme urâte pe gâtlejurile unor membri pedele de ambele sexe, expiraţi. Au fost demişi, deci daţi afară, ca ineficienţi, miniştrii fără susţinere politică. Linia politică, de acum, va fi aceeaşi, iar programul de guvernare va fi acelaşi. Doar “alţi actori, aceeaşi piesă”. Remaniere s-a vrut, remaniere le-a dat Boc. Dar… la ce bun remanierea făcută? Doar pentru uz intern? Ce urmează? 6 remaniaţi şi 6 reciclaţi! Valeriu Tabără a fost reciclat din guvernul reformist Văcăroiu, “Starea Vremii” – de la Comunicaţii este şi ăsta un traseist politic (prin 2007 era pe la liberali), iar Ion Ariton, de la Sibiu, este un reciclat de cumetrie. Totuşi, un pas înainte s-a făcut: s-a dublat numărul de femei din guvern. Iar acum avem guvern politic, nu mai avem tehnocraţi şi independenţi. În orice caz remanierea, re-eşaparea sau reciclarea, cum vă vine mai bine să spuneţi, arată clar că avem nulităţi în parlament şi că dintre toţi aleşii poporului nu se poate alcătui nici măcar un guvern de lift (4 persoane sub 320 Kg). Imediat, fără ezitări, preşedintele a semnat decretul de numire a noilor miniştri. După ce acum câţiva ani recomanda PDL-ului să nu ajungă în situaţia pesedeilor şi să promoveze valorile şi nu oamenii compromişi, astăzi mi s-a dus şi ultima îndoială asupra cameleonismului acestuia. Se agaţă de ultima speranţă a supravieţuirii sale la putere – guvernul Boc. Ar numi pe oricine ministru, doar ca să îl păstreze pe Boc în fruntea Guvernului – singura garanţie reală a nesuspendării sale. Să ne aducem aminte doar de protejata sa, incompetenta Anca Boagiu, cea care, la rândul ei, l-a promovat şi protejat pe Necolaiciuc? Să vorbim şi de fostul prefect de Sibiu, Ariton, cel cu dosare penale? Este jalnic că Ministerul Economiei a fost dat pe mâna unui om care a fost cercetat pentru lipsă în gestiune şi a fost sancţionat administrativ! România este una dintre cele mai sărace ţări în privinţa caracterelor solide de elită care să se ridice din mulţime. Elita autentică a fost stârpită cu cruzime de cei care încă mai conduc şi astăzi România, direct sau prin urmaşii şi acoliţii lor. Am ajuns o naţie de subsol, tarată, incapabilă de regenerare în mod paşnic, civilizat. Infestarea cu ciuma roşie pare să fie, în cazul ţării noastre, o boală socială incurabilă, gravă şi mizerabilă. Nimic nu este nefiresc, fiindcă nu trăim altfel decât aşa cum suntem şi cum merităm. Ne va găsi sfârşitul lumii viermuind tot în găinării pe principiul “descurcatului” şi, urându-ne, când ne întâlnim, “serviciu uşor şi spor la bani!” (mai pe şleau, bani mulţi pe nimic, în loc de bani mulţi pe muncă cinstită şi eficientă). Este tristul adevăr. România nu promovează caracterele puternice, acelea puţine care mai există. Sunt preferate “cârpele” care pot fi aruncate la gunoi. Nu ţin minte la ce emisiune TV, la întrebarea pusă de moderator dacă un partid nou ar putea schimba România, răspunsul a fost că se pot face mii de partide, dar nou nu poate fi socotit niciunul. S-a încheiat ultimul capitol pentru speranţe! Nu există posibilitatea de a apărea o formaţie politică pentru binele românilor, care, şi ei, printr-o majoritate consistentă, doresc politicieni ce să-i jupoaie pe aceia care prestează asistenţa socială acordată tuturor găinarilor, beţivilor, activiştilor şi politrucilor. Într-un moment de scăpare sinceră sau, poate, de bătaie de joc, Miron Mitrea a declarat, la o emisiune TV, că bătălia politică pentru putere se rezumă exclusiv la acapararea resurselor bugetare şi nici nu poate fi vorba de altceva ca modernizarea ţării etc. etc. Mai spunea că totdeauna puterea pune mâna pe cca 70% din resurse, iar opoziţia pe restul. Cu alte cuvinte frumoasa „Cântarea României” a lui Ceauşescu s-a transformat în dezgustătoarea “Jupuirea României” de către lichelele care l-au asasinat pe dictatorul dâmboviţean.
Romeo Popescu