Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Damila a rămas fără antrenor

Linkar a decis să plece de la gruparea vâlceană care îi caută un înlocuitor în perioada imediat următoare

 Damila Măciuca a fost una din formațiile din eșalonul secund care au reu șit să surprindă în mod plăcut. O mare parte a turului de campionat a stat pe una din primele două poziții ale clasamentului, apoi a pierdut câteva puncte importante, derbiul cu CS Municipal și s-a îndepărtat de promovare. În Pauza competițională, formația senatorului Dan Nițu a pierdut și antrenorul principal, Eric Linkar, fostul internațional al Stelei luând decizia de a pleca de la Damila. „Este decizia mea să plec de la Vâlcea, motivele sunt de ordin familial. Soția a născut de curând o fetiță, mai avem și un băiețel de cinci ani. Noi locuim singuri la București, este nevoie să fiu și eu acolo, eventual să îmi găsesc un angajament în zonă”, a declarat Linkar pentru www.liga2.ro. „Plecarea lui Lincar este o pierdere enormă, dar asta este situația, are o soție, doi copii, trebuie să fie alături de ei.  Eu sunt foarte mulțumit de activitatea lui Lincar, nu am ce să îi reproșez, sunt convins că nici el nouă. Trebuie să găsim alte soluții, sunt mulți tehnicieni care vor să vină la noi. Eu caut un antrenor care, la fel ca și Lincar, să fi jucat la un nivel înalt și în străinătate sau să aibă măcar experiența Ligii I. Vom avea ceva discuții cu antrenorii după Crăciun”, a spus și Nițu pentru sursa citată. Până la startul returului de campionat Damila Măciuca va aduce un nou tehnician, cel mai probabil tot din afara județului. Altfel, din retur la Măciuca nu vor mai evolua jucătorii Hlinca, Militaru, Alin Stoica și Posteucă, toți despărțindu-se de formația din suduljudețului. Pe parcursul turului, au mai reziliat contractul cu Damila Niculescu, Bucuroaia și Amet.

 Fără licențe în eșalonul secund

 CS Municipal și Damila Măciuca nu vor avea probleme nici în sezonul viitor al eșalonului secund, în ceea ce privește participarea în Liga a II-a. Chiar dacă s-a aflat pe ordinea de zi, subiectul legat de licențiere nu s-a mai discutat în șiedința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal. „Este adevărat că nu s-a mai dezbătut problema introducerii licenței la Liga a II-a începând din sezonul viitor. Chiar dacă s-a intenționat la un moment dat acest lucru, acum nu cred că mai este posibil. Multe din cluburile din eșalonul secund se confruntă oricum cu mari probleme financiare, iar introducerea licenței acum nu ar face decât să le grăbească dispariția”, a declarat Cornel Șfaițer, reprezentantul cluburilor de Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF. Pe de altă parte, Șfaițer a menționat că Federația ia în calcul tot mai serios schimbarea sistemului competițional. „Există varianta ca din sezonul viitor Liga a II-a să se desfășoare după un sistem de două serii cu câte 12 sau 14 echipe, însă totul se va decide în următoarea șiedință a Comitetului Executiv”, a precizat Cornel Șfaițer.

Florin Costea vrea la o echipă de cupe europene

 Atacantul vâlcean, Florin Costea, a acordat un interviu postului tv DigiSport, interviu în care explică de ce nu a semnat un nou angajament după ce a plecat de la Steaua București: „Personal, a fost un an foarte bun pentru mine, dar din păcate pe plan profesional n-a fost la fel de reu șit. Sper ca următorul să fie însă cel mai bun pe plan profesional. De și am plecat în timpul campionatului, oferte am avut destul de multe, dar nu mi-a convenit niciuna. Am ales să aștept până acum, în iarnă, și să iau cea mai bună decizie pentru a găsi echipa în care voi juca. Îmi doresc să ajung la o formație care să joace în cupele europene, dar eu sper să prind un contract afară și să fie bine pentru mine. Acesta este motivul pentru care am stat până acum și nu altul. Am ales să merg pe varianta unui club cu situație financiară bună și cu performanțe foarte bune”, a spus Florin Costea pentru Digi Sport. Fostul atacant al Stelei a vorbit și despre relația sa cu antrenorul Laurențiu Reghecampf, „N-am avut nicio problemă cu Reghecampf. Este un antrenor foarte bun, am lucrat cu dânsul și la Craiova și vreau să-i mulțumesc pentru perioada în care am stat la Steaua. M-a sprijinit foarte mult și sper să-l ajute pe Mihai în continuare să joace cât mai mult și să fie cât mai bun”, a declarat Florin Costea la DigiSport.

 „Gică Popescu” a câștigat Cupa „Sergiu Radu”

 Sala Sporturilor Traian a fost gazda unei interesante competiții destinate copiilor „Cupa Sergiu Radu”. Câștigătoare a trofeului pus în joc a fost Școala de Fotbal Gică Popescu, echipă pregătită de Ionuț Cimpoieru. Podiumul a fost completat de Școala de fotbal Răzvan Raț, antrenor Dan Baciu și vâlcenii de la CS Hidroelectra Rm.Vâlcea, antrenați de Narcis Enăchescu. S-au acordat și premnii individuale: cel mai tehnic jucător-Andrei David (Gică Popescu); cel mai bun portar -Bogdan Eftimie (Hidroeletra); golgeter-Mihai Florescu (Răzvan Raț); cel mai tânăr jucător: Albert Radu (Hidroeletra). Spectatorii care au fost prezenți la eveniment au avut parte în final de un meci demonstrativ de calitate la care auparticipat nume importante ale fotbalului românesc, Răzvan Raț, Sergiu Radu, Marius Alexe și Dragoș Firțulescu fiind doar câteva exemple în acest sens. „Sunt copii talentați, care la un moment dat pot face pasul spre fotbalul mare, sper să urmeze exemplele pe care le-am arătat azi, ca internaționalii Raț sau Alexe. Am făcut acest lucru pentru a-i motiva pe copii, pentru că e greu să ai posibilitatea să îi aduci pe acești mari jucători. E foarte greu să revigorezi fotbalul din Vâlcea fără resurse materiale, ne întâlnim cu această problemă peste tot. Sunt vremuri grele, e o criză acută, s-au desființat echipe cu tradiție ca Poli sau Craiova. Mă bucur că echipa din Râmnicu Vâlcea încă mai rezistă, chiar dacă în Liga a II-a. O revigorare poate fi posibilă doar cu o infuzie substanțială de capital, dar este foarte greu”, a declarat la final Sergiu Radu, fotbalistul al cărui nume poartă turneul.

Vlad Soare