Petre Roman este un politician român, fost prim-ministru al României între 1989 şi 1991. Tatăl său a fost Valter Roman (n. Ernest Neulander), un lider comunist evreu. Bunicul său pe linie paternă a fost rabin la Oradea. Mama sa, Hortensia Vallejo, activistă comunistă, a fost originară dintr-o familie catolică spaniolă. Are un frate, Raúl, şi două surori, Mirella şi Carmen.
Iată ce scrie despre el Andrei Pleşu: “Nu-l cunoscusem înainte de 1989, dar alţii, care îl cunoşteau, încercau să mă prevină că individul nu e tocmai în regulă. Astăzi ştiu că aveau dreptate. Privind îndărăt, nu pot să nu recapitulez o sumedenie de momente în care inarticularea lui morală şi, îndrăznesc să spun, precaritatea lui intelectuală şi-au dat întreaga măsură. Se spunea adesea despre el că minte de îngheaţă apele. Aveam obiceiul să-l apăr. Dar un amic a găsit o definiţie mai subtilă a derapajelor lui: «Petre Roman nu minte, dar are o sinceritate de fiecare clipă. Asta înseamnă că, deşi e în stare să spună de fiecare dată altceva, crede, de fiecare dată, sincer, că spune adevărul». Petre a fost cel care a blocat intrarea regelui în ţară, în decembrie 1990, motiv pentru care mi-am prezentat demisia din guvernul său. Nu pentru că eram monarhist, ci pentru că procedura fusese grosolană şi inutilă. Cine se băga în faţă să strângă cald mâna regelui de curînd, cu ocazia discursului său din Parlament? Petrică. Petre Roman era prim-ministru în timpul mineriadei. M-a întrebat, la un moment dat, în iureşul evenimentelor, la telefon, dacă am observat ce instinct admirabil au minerii; cum ştiu ei să identifice sediile liberalilor şi ale ţărăniştilor fără să-i ajute nimeni. Cine vorbeşte azi de «oribila» mineriadă? Petrică. L-am văzut tăcând mâlc, la Antena 3, când un activist agitat îmi reproşa mie mineriadele, ca şi faptul de a fi acceptat să fiu coleg de guvern cu doi miniştri care aveau „mâinile pătate de sânge“ (Stănculescu şi Chiţac). Ambii numiţi de Petre Roman. Mi se reproşa şi că, spre deosebire de Mihai Şora, nu mi-am dat demisia după 13-15 iunie 1990. Petrică a tăcut mâlc. El ştia că nu Şora şi-a dat demisia, ci că el, Roman, l-a demis, între altele pentru că luase partea studenţilor. Eram într-o vizită oficială în China, când Petre Roman m-a sunat să-mi reproşeze că Ministerul Culturii a finanţat filmul despre Piaţa Universităţii. Cine e, azi, aproape un «tovarăş de drum» al Pieţei? Petrică. La începutul anilor ’90, discursul lui Roman despre Iliescu era discursul unui îndrăgostit. Încerca să-mi explice că preşedintele nostru e mult mai interesant decât Havel. Cine a devenit un anti-iliescist feroce? Petrică. Lui i se datorează apariţia pe scena presei noastre a gazetei România Mare («Trebuie să recunoşti – mi-a spus odată, în drum spre Sinaia – că, orice s-ar spune, şi Barbu şi Vadim sunt foarte talentaţi»). Cine e azi un «liberal» activ, mereu la luptă (la televiziunea dlui Voiculescu)? Petrică.” – Nu ştiu cum pot avea nişte nenorociţi atâta tupeu! Candidează pentru alegerile parlamentare în Braşov odrasla lui Erno Neulander, cea mai sinistră figură de după revoluţie după criminalul Ion Iliescu. Este vorba de ”il grande futadore” Petre Roman. Dragi braşoveni, să vă amintesc ceva: Uzinele Steagu Roşu – 15.000 muncitori, Uzinele Tractorul – 14.000 muncitori, Uzinele Hidromecanica, Rulmentul, Tohan-Zărneşti, Metrom, Uzina 2, Prodlemn, Fabrica CIBO, ICIM, TCB, Prefa, ICA-Ghimbav, Chimica Zărneşti, Întreprinderea de scule Râşnov etc., toate au dispărut! Acestea sunt uzine dărâmate şi tăiate la fier vechi pentru că acest nenorocit de play-boy, dovedit KGB-ist precum papaşa Iliescu a ajuns, prin crimă şi înşelăciune, prim-ministru al României, pus de alt nenorocit, jegul de ”profesor” Bruca! Cred că nu realizaţi cam câte miliarde de euro valorau aceste fabrici şi uzine distruse de aceşti nemernici la comanda ruşilor care ne vor în continuare o colonie sovietică agrară. Câte salarii veneau în oraşul Braşov şi în judeţ lunar în fiecare familie. Câţi copii mergeau la şcoală hrăniţi, curaţi şi îmbrăcaţi din aceste salarii. Câte frigidere, televizoare, apartamente, mobilă etc. erau cumpărate de către familiile muncitorilor. Dacă votaţi, dragi braşoveni, în continuare, asemenea caricaturi umane ce urăsc din tot sufletul tot ce este românesc, atunci sfârşitul ţării este aproape. Peste o sută de ţări din lume nu aveau şi nu au nici acum uzine şi fabrici precum cele distruse doar în Braşov, sub lozinca “grămezi de fier vechi” de “gimnastul” Neulander.
• R.D.