Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doar trei parlamentari din Vâlcea au dezbătut problema Oltchim în Parlament

NEPĂSARE. Plenul Camerei Deputaţilor a respins moţiunea simplă iniţiată de parlamentarii PDL, în frunte cu deputatul vâlcean Romeo Rădulescu, privind situaţia de la combinatul Oltchim Rm. Vâlcea. Moţiunea, intitulată „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri”, a primit 189 voturi împotrivă, 78 de voturi pentru şi 18 abţineri.  Ulterior, s-a aflat că moţiunea simplă pe tema Oltchim a fost votată favorabil şi de 16 deputaţi PNL, 3 ai PSD şi unul al Minorităţilor Naţionale, celelalte 58 de voturi „pentru” aparţinând opoziţiei. Unul dintre cei care au votat pentru moţiune a fost şi deputatul liberal al Colegiului Uninominal Rm. Vâlcea Nord, Traian Dobrinescu, acesta susţinând totuşi că a fost o greşeală.

Pe de altă parte, la dezbaterile moţiunii simple pe tema Oltchim nu s-au înscris la cuvânt decât 3 dintre parlamentarii vâlceni, deşi judeţul nostru are nu mai puţin de 12 deputaţi şi senatori. Au avut curajul să spună lucrurilor pe nume deputaţii Romeo Rădulescu (PDL), Constantin Rădulescu (PSD) şi Traian Dobrinescu (PNL), în timp ce ceilalţi au tăcut mâlc, nefiind interesaţi probabil de soarta combinatului Oltchim.

Romeo Rădulescu le-a cerut guvernanţilor să nu distrugă combinatul

Aşa cum spuneam, deputatul Colegiului Uninominal Rm. Vâlcea Nord, Romeo Rădulescu, a fost unul din iniţiatorii şi semnatarii moţiunii cu tema Oltchim. El s-a zbătut mult în ultimul timp pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice problemele cu care se confruntă Oltchim, cazurile sociale de acolo şi disperarea angajaţilor care se tem pentru ziua de mâine. Tocmai de aceea, în plenul Parlamentului României deputatul PDL Romeo Rădulescu a acuzat actualul guvern de incompetenţă, dar şi de rea-credinţă. „Problema Oltchim rămâne una dintre cele mai grave probleme economice actuale, cu implicaţii sociale dezastruoase în cazul în care guvernanţii actuali vor rămâne impasibili ca şi până acum. Este uimitoare demagogia şi lipsa de responsabilitate a miniştrilor Chiţoiu şi Vosganian, dar şi a premierului Ponta în aceeaşi măsură. Este inadmisibil ca un ministru să declare că nu are susţinere politică pentru a rezolva o problemă atât de gravă când cei 3400 de angajaţi aşteptau de fapt soluţii de rezolvare a problemei. La ce dovada mai mare de incompetenţă şi indiferenţă să ne aşteptăm de la actualul guvern? (…) Ar fi necesar, cât mai rapid, ca USL să prezinte un plan de redresare şi de privatizare a companiei, dar şi demararea unei campanii internaţionale pentru a găsi investitori strategici pe care să îi intereseze cu adevărat producţia la Oltchim şi nu distrugerea companiei, fapt ce i-ar avantaja pe unii  producători din această parte a Europei, care ar fi direct interesaţi de piaţa pe care o are Oltchim, atât internă cât şi externă. (…) Au minţit atunci când au promis că vor menţine compania Oltchim funcţională, au păcălit oamenii, actualii guvernanţi şi când au promis alocarea a 20 de milioane de euro pentru salvarea Oltchim, dar aceşti bani nu s-au regăsit în buget, fiind totuşi atât de necesari pentru repunerea în funcţiune a combinatului. Este clar că actualii guvernanţi nu ştiu să se ocupe de economia României. Dacă ar fi fost în stare aveau o soluţie pentru Oltchim. Sau opreau fuga marilor companii din România. Atrag atenţia USL că are datoria să ia în serios problemele economice ale României” – a susţinut Romeo Rădulescu în discursul său din Parlament.

„Dincolo de bătăliile politice pe care noi le ducem, repunerea pe picioare a  Oltchim trebuie să rămână o prioritate” – Constantin Rădulescu

Pe de cealaltă parte, deputatul PSD al Colegiului Uninominal Rm. Vâlcea Sud, Constantin Rădulescu, i-a acuzat pe pedelişti de demagogie, el specificând că aceştia au avut destul timp, în toţi anii în care au guvernat, pentru a scoate combinatul Oltchim din impasul financiar, însă nu au făcut nimic. În schimb, a susţinut deputatul social-democrat, acum democrat – liberalii au tupeul de a arunca „pisica moartă” în curtea USL-ului, într-un moment în care nu se mai putea face mare lucru pentru societatea vâlceană, decât trecerea în insolvenţă. Cu toate acestea, Constantin Rădulescu şi-a îndemnat colegii de guvernare să facă tot posibilul pentru a salva Oltchim-ul. „Moţiunea PD-L nu este altceva decât o ipocrizie portocalie, un praf portocaliu pe care PDL-ul încearcă să ni-l arunce în faţă pentru a ascunde nenorocirile pe care le-a adus acestei ţări guvernarea Boc, Ungureanu PD-L, o guvernare fabrică de dezastre pentru România. Din nefericire în această perioadă urmărim eforturile care se fac pentru evitarea lichidării perlei industriei chimice româneşti – Oltchim SA. Moţiunea depusă de PD-L nu este una menită să vină în sprijinul Oltchim, dar este însă o mare ipocrizie portocalie cu care din păcate electoratul român a început să se obişnuiască. Partidul Democrat Liberal nu este partidul care ar avea dreptul să ceară socoteală pentru situaţia în care a ajuns Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru că PD-L  este singurul vinovat care a adus dezastrul în cel mai mare combinat chimic al ţării. Aş putea să evoc aici date financiare, situaţii economice, consemnate inclusiv începând cu anul 2009 şi până în luna mai a anului 2012, dar vreau doar să le reamintesc reprezentanţilor  PD-L că de atunci şi până acum au dat buzna la Oltchim pentru a face băi de mulţime şi a descărca aici saci cu promisiuni mincinoase. La Oltchim au venit de fiecare dată când au fost alegeri locale sau generale, alegeri locale parţiale, reprezentanţi ai PD-L în frunte cu însuşi prim-ministrul Emil Boc, pentru a le promite şi a le spune oamenilor că PD-L are grijă de Oltchim. Susţin că această moţiune este o ipocrizie, pentru că practic oamenilor li s-au furat voturile în schimbul unor promisiuni mincinoase. Doamnelor şi domnilor, dincolo de bătăliile politice pe care noi le ducem în Parlament repunerea pe picioare a  Oltchim trebuie să rămână o prioritate a noastră a tuturor, a Parlamentului şi a Guvernul României. La Râmnicu Vâlcea nu doar Oltchim este în pericol, este în pericol viaţa economică şi socială a întreg judeţului Vâlcea. Tocmai de aceea, fac apel la Guvernul României, la miniştrii de resort să depună toate eforturile pentru salvarea Oltchim! Cred de asemenea, că Parlamentul României trebuie să se pronunţe pe viitor în ajutorul Oltchim Râmnicu Vâlcea” – a declarat, din plenul Parlamentului României, Constantin Rădulescu.

Traian Dobrinescu a votat, dar a şi criticat

În ciuda faptului că la final a votat „pro” moţiune, deputatul PNL al Colegiului Uninominal Rm. Vâlcea Nord, Traian Dobrinescu, a avut un discurs extrem de critic la adresa pedeliştilor care au iniţiat moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri”. El a reamintit cum ani la rând pedeliştii de frunte ai ţării au făcut potecă la Oltchim pentru a cere voturi, au făcut promisiuni deşarte, iar mai apoi au uitat de ele. „Înainte să fac parte din această instituţie, care reprezintă, în mod indubitabil, voinţa poporului român, am crezut că aici voi găsi conştiinţa superioară a naţiunii. Constat însă că tot aici s-a cuibărit şi ipocrizia fără margini, ridicată la rang de virtute. Moţiunea Oltchim, scrisă în cel mai ilustru limbaj  politicianist de către reprezentanţii Partidului Democrat, m-a făcut să redefinesc omul politic, care se exprimă diferit, funcţie de poziţia pe care o ocupă. Opoziţia nu te face mai înţelept, ci doar virulent. (…) Cum se poate, stimaţi colegi, ca după patru ani de succesive guvernări dezastruoase să vii acum şi să invoci starea naţiunii, când tu ai fost la originea tuturor relelor? Nu curaj îţi trebuie, ci cinism. Trebuie să fii cinic şi amnezic, în egală măsură, să nu-ţi aminteşti că tocmai colegul tău de partid, domnul Boureanu, a penetrat, viril şi pofticios, întreprinderea în cauză. Succesivele guvernări PD-iste  au avut timp de patru ani toate pârghiile la dispoziţie, ca subiectul Oltchim să nu se mai discute azi. Ca cetăţean al Râmnicului, am fost martor al acestui spectacol, parte socială a vieţii de cu zi a judeţului pe care-l reprezint aici şi acum. De-a lungul celor patru ani, la Râmnicu Vâlcea au venit personajele celebre ale vremii, Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Elena Udrea, Traian Băsescu în persoană, cerând pământ şi apă, şi voturi pe deasupra. Toţi au glăsuit Oltchimului, au promis,şi au primit voturile, apoi au plecat. (…) Acuzele dumneavoastră trebuiau să se adreseze, la vremea potrivită, şefului statului, care, prin CSAT, putea să intervină în toate felurile. De ce nu a făcut-o, când domnia sa conducea, după chip şi asemănare, toate instituţiile statului? Dacă eşti onest şi ai soluţii, corectezi răul, nu-l laşi să producă efecte. Cel mai trist moment al acestei moţiuni, însă, este faptul că doar acuză, nu vine şi cu soluţii, fapt care ar justifica măcar prezenţa în sală a semnatarilor prezentei moţiuni. Aşadar, vă invit la reflecţie, nu daţi foc casei, apoi sunaţi la pompieri” – a spus deputatul PNL Traian Dobrinescu, în discursul său din plenul Palatului Parlamentului.

CLAUDIA STANCIU