Din 2004 electoratul a votat majoritar dreapta, și nu PSD, deoarece a văzut dreapta ca singura forțăpolitică capabilăsăschimbe în bine lucrurile care trenau și, încă mai trenează, de ani buni, săefectueze reformele necesare pentru modernizarea României și pentru obținerea implicităa unui trai mai bun. Din păcate, PNL, care se pretinde de dreapta, a devenit un instrument politic în mâna potentatului Patriciu, a că rui avere a fost făcutăprin influența Moskovei și care e condus de la Moskova, pentru satisfacerea intereselor rusești în România. Numai așa se poate explica „Alianța Grivco” și colaborarea contrarăinteresului național, dintre PSD și PNL, devenite cozile de topor și manipulate de la Moskova. Singurul lor scop, deloc întâmplător, același cu al rușilor, este îndepărtarea cu orice preț a lui Băsescu, un proamerican și un naționalist convins. Într-un stat, normal, în care interesele Moskovei nu se manifestau atât de pregnant, era firească alianța dintre forțele de dreapta, majoritare, conform voinței electoratului. Numai în România, și tot datoritărefuzului PNL din decembrie 2008, s-a putut constitui o alianțăcontra naturii, PD-L – PSD, ca și acum, același fel de alianțăPSD – PNL, în loc de alianța firească PD-L – PNL. Păpușarii Moskovei, conștienți că nu îl pot învinge separat pe Băsescu, s-au unit sub flamura Johannis, „Omul Providențial”, „Mesia” cel mult așteptat, care, chipurile, va îndrepta lucrurile din economie, cu bagheta lui magică , dar scopul final este înșelarea electoratului, prin cea mai mare manipulare de la lovitura de stat din ’89, pusăla cale, tot prin televiziune. Pe acest fond, a început Festivalul național „Dezinformarea României”, faza pe sondaje. În ultima săptămână, sondajele privind candidaturile la prezidențiale dau cifre radical diferite, de la un institut de sondare a opiniei publice la altul. În sondajul CSOP – Băsescu are în primul tur 35% din intențiile de vot, Mircea Geoană- 24% și Crin Antonescu – 19%. Iar în turul al doilea, Băsescu câștigă în fața oricui. Asta în timp ce INSOMAR-ul a publicat chiar la începutul acestei săptămâni un sondaj (comandat de PSD) care arăta rezultate radical diferite: pentru prima datăîntr-un sondaj din ultimii ani, Traian Băsescu e depășit de cineva – Mircea Geoană, care are, zic ei la comandă, 30%, Față de cele 29% ale lui Băsescu. Iar în turul al doilea, spune sondajul halucinant de bun pentru Geoană, acesta îl bate pe Băsescu la diferențămare – 54 procente la 46. Geoanăsare în sondaje cu mult peste limitele admise de marja de eroare sociologică și Față de sondajul CCSB, care îl crediteazăcu doar 22%. La astfel de sondaje disperate și utopice, devine sigur că Băsescu va câștiga din primul tur. Adică , ieri, președintele avea 11 puncte în fața Prostănacului și, astăzi, După o noapte de… nesomn, Prostovanul a crescut… în ochii lui. Palavre. Mafioții politici încearcă săne bage pe gât sondajul comandat de Sorin Ovidiu Vântu și de Dan Voiculescu. Te pufnește râsul când îi vezi cât de disperați sunt toți foștii comuniști și foștii securiști din alianța maro PSD-PC. Banii cheltuiți pe „efortul” de a face sondaje erau mai nimeriți săajungăînapoi în buzunarele păgubiților FNI ai lui Sorin Ovidiu Vântu. Cum se explică creșterea lui Geoanăîn sondaje, suntem lămuriți chiar de candidatul Sorin Oprescu. Întrebat de ce nu crește în sondaje, primarul Capitalei a răspuns: „Pentru că n-am vrut sădau 4.000 de euro pe fiecare punct de creștere în sondaje sau 3.000 de euro ca sănu scad. că am fost și am vorbit și eu cu toți Stăpânii Sondajelor și atât mi s-a cerut. Nu vreau sădau bani!”. Văzând sondajul INSOM(n)AR am tras concluzia că Prostănacul n-a dat bani suficienți ca săfie scos președinte din primul tur. Băi, Hrebe, mai scoate vreo sutăde mii de parai și ți-l dăINSOM(n)ARUL câștigă tor pe Geoanăcu 99%. Din prima. Mai bine mergeai la o bere. Părerea mea. Hai săzicem ce va câștiga Mircea Geoană: va urma un prim-ministru pesedist, în Parlament PSD-ul se va alia cu PNL-ul (udemereul ce va face oare?), ceea ce va însemna sfârșitul liberalismului în România și reinstalarea comunismului. Dragi tovarăși, nu ne-a fost ușor, După 20 de ani În cazul în care va câștiga Crin Antonescu, vom avea un premier liberal, alianțăsau susținere din partea pesedeului etc. Deci, în România, se va reinstala tot comunismul, dar cu Față liberală. Uff, dragi tovarăși, chiar că nu ne-a fost ușor… Iar dacă va câștiga Oprescu, dăm țării un premier schelet, șosele suspendate, cârnați record etc., de nu se va mai știi ce societate va fi… În toate aceste situații Băsescu va fi pe mare, (i)RealitateaTv și Antenele își vor înceta emisiunea, cei de acolo vor fi concediați, vom reveni la TVR1 și TVR2, cu două ore de program zilnic și doar duminica 3 ore. Sâmbăta va fi declaratăzi lucrătoare. Postul de radio „Europa liberă”, în limba româna, își va relua emisiunile. Deoarece criza economică , dar nu și politică (cum săfie așa, tovarăși?) curentul electric se va furniza între orele 05-07 și 19-23, la fel și că ldura și apa caldă(vor fi desființate centralele de apartament). Sătrăim bine, cu comuniștii…!
N.B – Mâine va fi la fel. Alt sondaj? Măcar ați găsit, fraților, ceva petrol? că ați „sondat” de ne-ați înnebunit. Ați uitat că Tăriceanu a vândut Platoul continental al Mării Negre, când nici măcar nu era al României. Sondați acolo, petro-liberali…
Romeo Popescu
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu