Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Afișele cu liberalul Bogdan Pistol au fost rupte în Goranu

” Deputatul PNL, Emilian Frâncu a depus plângere la poliție

La conferința de presă de miercuri, 7 mai a.c., a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, adjunctul Șefului Inspectoratului de Poliție, comisarul Daniel Munteanu a declarat că s-au făcut 6 plângeri privind campania electorală.

La nivelul Inspectoratului s-a constituit o comisie formatădin șase ofițeri care monitorizează, înregistreazăși verifică toate reclamațiile cetățenilor sau ale partidelor politice privind campania electorală. „până în prezent, avem 6 plângeri de la diferite partide politice care spun că li s-au dezlipit de pe stâlpi afișele electorale, bannere-le le-au fost furate și toate acestea s-au raportat la București”, a declarat comisarul Daniel Munteanu.

S-au înregistrat patru plângeri privind furturile de bannere și materiale specifice campaniei electorale și două plângeri pentru ruperea de afișe electorale. În data de 6 mai a.c., postul de poliție Lungești a primit plângerea primarului Gheorghe Dumitrașcu. El a sesizat că luni, 5 mai a.c., în jurul orelor 19.30-20.30, împreunăcu stafful organizației locale a PSD, au fost opriți pe drumul comunal din satul Carcadieși de că tre consilierul local al PDL, Gheorghe Carcadia care le-a cerut sănu facă campanie în satul respectiv. Plângerea a fost înregistrară, a fost audiat și avertizat în scris Gheorghe Carcadia pentru nerespectarea legislației în vigoare.

A doua plângere a fost sesizatăla postul de poliție Mihăești. Marți, 6 mai a.c., persoane necunoscute au sustras un banner electoral al PSD. „Dosarul a fost înregistrat și se fac cercetări pentru că este vorba de autori necunoscuți”, a afirmat comisarul Daniel Munteanu.

În data de 6/7.05.2008 la ora 0.45, agenții de poliție pentru siguranța publică din cadrul Poliției Municipiului Rm. Vâlcea l-au depistat pe Marius Alexandru Stoica de 16 ani, persoanăcu afecțiuni psihice, care lipea afișe electorale ale PNL-ului pe pereții unei stații de autobuz.

Marți, 6 mai a.c., în jurul orei 17.00 deputatul Emilian Frâncu a făcut o plângere prin sistemul 112. Acesta spunea că în cartierul Goranu în zona reprezentanței Peugeot persoane necunoscute au rupt afișele electorale cu Bogdan Pistol. „S-a înregistrat dosarul penal, au fost identificați 3 tineri care vor fi sancționați cu 2-5 milioane”, a mai spus comisarul Daniel Munteanu.

Mirabela Fânățan