În primele șapte luni ale acestui an, Garda Financiară Vâlcea a controlat nu mai puțin de 2.478 de agenți economici, că rora le-a fost date 1.953 de amenzi contravenționale, în valoare de 4.922 mii lei. Mai mult, valoarea sumelor și bunurilor confiscate în primele 7 luni ale anului este de 1.981 mii lei, iar valoarea amenzilor încasate este de 2.725 mii lei. De asemenea, s-au întocmit 25 de sesizări penale, cu un prejudiciu total de 961 mii lei.
De la începutul anului și până acum, comisarii Gărzii Financiare au depistat în trafic mai multe mijloace de transport încărcate cu alcool și produse petroliere. Din câte se pare, contrabanda cu alcool și produse petroliere a devenit deja un fenomen, care cu greu poate fi stopat. Numai anul acesta, au fost confiscate 3.000 tone de alcool și 5 cisterne a câte 30.000 litri de produse petroliere. O capturăimportantăa comisarilor este cea din luna iulie 2008. Împreunăcu organele vamale, ei au depistat 2 cisterne care se deplasau pe ruta Slatina – Deva cu o încă rcă turăde aproximativ 70.000 litri de produse petroliere. Șoferii cisternelor au fost opriți în localitatea Ionești, s-au prelevat probe și în urma analizelor de laborator s-a constatat că marfa transportatănu corespundea cu cea din acte. Cele 70.000 de tone de produse petroliere au fost confiscate, iar pe numele administratorilor unei societăți din județul Olt s-a întocmit dosar penal. Ei vor fi acuzați de contrabandă.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu