Fostul mare arbitru internațional de fotbal
Unul din zvonurile care a circulat, în cadru restrâns, în mediile vâlcene, la vârf, a fost acela că fostul arbitru internațional de fotbal, Ion Crăciunescu va candida, din partea PD-L, la Senat, în colegiul Rm. Vâlcea – NORD. Obișnuiți cu intoxică rile, nu am prezentat până acum informația, așteptând sădialogăm cu acesta, la temă. La sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia evenimentului monden al anului 2008, că sătoria fiicei primarului Mircia Gutău, l-am putut contacta pe” candidat”, care ne-a declarat: „Măsimt râmnicean, pentru că aici m-am împlinit profesional, am jucat fotbal și de aici m-am lansat în arbitrajul internațional. Da, vreau săcandidez sub culorile portocalii. Agreez persoana președintelui Traian Băsescu – pe care-l consider un foarte bun conducă tor al României și Partidul Democrat-Liberal, unde am afinități politice și prieteni deosebiți. Atunci când voi considera că este timpul, voi anunța public candidatura”.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu