Un bărbat de 40 de ani, din comuna Alunu, dar stabilit fără forme legale în Berbești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a agresat un polițist aflat în timpul serviciului. Incidentul a avut loc pe 12 august, când agentul a intervenit în urma unei sesizări privind muzică dată la volum ridicat, pe strada din fața unor magazine.
În timpul intervenției, bărbatul — cunoscut cu antecedente penale — a lovit polițistul în zona brațelor și l-a amenințat cu moartea. Agresorul s-a manifestat cu o violență deosebită, provocând teamă și indignare în rândul celor prezenți, motiv pentru care a fost reținut și pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Imobilizat și încătușat, acesta a fost dus la sediul poliției, iar ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu a propus arestarea sa preventivă. Instanța a admis solicitarea, iar bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.
Ironia sorții face ca acesta să fi fost, cu doar o zi înainte, plasat sub control judiciar pentru o faptă de lovire comisă pe 7 august, pentru care fusese deja reținut.
Acțiunea polițiștilor a fost sprijinită de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu