Lucrările pe Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu–Pitești (Cornetu – Tigveni), considerată cel mai dificil tronson al autostrăzii care traversează Carpații, înregistrează progrese vizibile. Constructorii Tancrad și Webuild mențin un ritm susținut, cu o mobilizare impresionantă în teren.
Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, pe șantier sunt prezenți aproximativ 1.400 de muncitori și deservenți de utilaje, fiind utilizate peste 1.000 de utilaje, semn al intensității lucrărilor în zona montană.
În prezent, se lucrează simultan la 14 structuri (poduri și viaducte) din totalul de 54 prevăzute pe traseu. Un reper important a fost atins la structura de la km 66+200, unde a fost finalizat montajul tuturor celor 24 de grinzi. Totodată, o parte dintre zidurile de sprijin sunt deja finalizate, iar intervențiile continuă inclusiv la ecoductul din zona Racovița.
Activitatea este intensă și în bazele de producție special amenajate în șantier, la Racovița și Cepari, unde se realizează continuu grinzi și carcase de armătură necesare pentru viitoarele tuneluri.
Un element-cheie pentru evoluția proiectului îl reprezintă Tunelul Poiana, cu o lungime de 1,78 km. Conform estimărilor, utilajul de forare (TBM) destinat excavării celor două galerii urmează să ajungă în Portul Constanța până la finalul acestui an, marcând un pas decisiv în implementarea acestui tronson.
Investiția totală pentru cei 37,4 kilometri ai Secțiunii 3 se ridică la 5,4 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu