Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tânăr de 26 de ani, CERCETAT PENAL. Băut fiind, a intrat cu maşina în gardul unei case de pe Alea Teilor din Râmnicu Vâlcea

FOTO: obiectivbr.roÎn dimineaţa zilei de 20 iunie a.c., în jurul orei 07.00, O.C.A., de 26 de ani, a condus un autoturism pe Aleea Teilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, pe direcția sud-nord, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu gardul metalic al unui imobil.

Având în vedere că bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul pus în circulație pe drumurile publice avea autorizație de circulație expirată din 6 mai a.c.

Conducătorul auto au fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunilor de conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat și sub influenţa alcoolului.