Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ANL Râmnicu Vâlcea, strada Știrbei Vodă: termen prelungit până la 30 aprilie pentru actualizarea dosarelor de locuințe

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunțat prelungirea termenului pentru actualizarea dosarelor depuse în vederea obținerii unei locuințe ANL. Noua dată-limită este 30 aprilie 2026.

Decizia vine în contextul în care doar aproximativ jumătate dintre titularii dosarelor au răspuns solicitării inițiale, care avea ca termen 31 martie. Autoritățile locale pregătesc finalizarea, în cursul acestui an, a două blocuri ANL situate pe strada Știrbei Vodă, ce vor însuma 36 de apartamente destinate tinerilor, în regim de închiriere.

Investiția este derulată de Agenția Națională pentru Locuințe, cu finanțare de la bugetul central.

Solicitanții trebuie să își actualizeze documentele de identitate, informațiile privind componența familiei, situația locativă actuală și locul de muncă. Actele pot fi depuse prin mai multe modalități: prin poștă, la sediile Primăriei sau în format electronic, pe adresa oficială de e-mail.

Reprezentanții administrației locale atrag atenția că dosarele care nu vor fi completate până la finalul lunii aprilie vor fi respinse și eliminate din evidențele instituției.