Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Constantin Pârvu recunoaşte că sindicatele au mimat lupta sindicală

Guvernul Boc îngroapă lupta sindicală. Funcţionarii care fac grevă nu vor mai fi retribuiţi pe perioada acţiunii de protest. Actul normativ care legiferează faultarea greviştilor va fi adoptat prin angajarea răspunderii şi nu prin dezbatere parlamentară, cum era normal. Constantin Pârvu, liderul CNSLR Frăţia Vâlcea, a declarat că adoptarea respectivei proceduri a fost luată fără acordul sindicatelor, prezenţa acestora la discuţii fiind acceptată doar de ochii UE. Sindicalistul susţine că  noua Lege a Dialogului Social obligă sindicatele să acţioneze cu adevărat, după modelul European, altfel lupta sindicală din România va muri încet, dar sigur.

După acuzaţiile de corupţie lansate de preşedintele Traian Băsescu la adresa principalilor lideri sindicali, lupta sindicală din România primeşte o nouă lovitură din partea guvernului portocaliu: greviştii nu vor fi retribuiţi pe perioada grevei. Respectiva prevedere este inclusă în noua Lege a Dialogului Social. Respectivul act normativ dă o lovitură de moarte luptei sindicale din România, prin neplata orelor în care funcţionarii sunt în  grevă. „Funcţionarul care intră în grevă, la momentul acesteia, nu este salarizat şi nu va primi bani. Se recunosc asigurările de sănătate în cazul în care se întâmplă să aibă nevoie de această asigurare, poate apela ca şi cum ar fi asigurat în continuare, dar nu este salarizat, nu primeşte bani pentru zilele în care rămâne în grevă”, a spus ministrul Ioan Botiş. Constantin Pârvu, liderul CNSLR Frăţia Vâlcea, susţine că respectivul act normativ îi obligă să se mobilizeze după modelul european, să nu mai mimeze lupta sindicală, să organizeze acţiuni mult mai virulente împotriva guvernului. ,,Am discutat proiectul pentru Dialog Social, vineri, 8 aprilie, dar am vorbit cam degeaba, pentru că nu ştim pe ce variantă îşi vor asuma ei răspunderea. De fiecare dată au venit cu două variante şi de fiecare dată şi-au asumat răspunderea pe varianta cel mai puţin discutată. Dacă nu vom fi de acord cu proiectul ne vom adresa Curţii Constituţionale, cu toate că şi acolo şansele noastre sunt reduse, pentru că Băsescu are 5 judecători din 9. Oricum noi vom încerca.Din ce am spus noi, nu s-a ţinut cont de nimic. Ne-au chemat la discuţii pentru că suntem în UE şi le impune să mimeze democraţia. Noua lege a fost făcută să îngroape lupta sindicală. Cu toate că, dacă suntem deştepţi, ne putem folosi de ea, pentru că ne obligă să facem ceva, să fim mai bătăioşi după modelul sindicatelor din Europa. Nu avem bani să  plătim oamenii, care vin şi aşa în număr foarte mic la aceste acţiuni, dar vom fi obligaţi să facem ceva, ce fac cei din UE, altfel murim. Nu se mai poate altfel”, a declarat Pârvu. Parlamentarii PDL au decis de capul lor Parlamentarii PDL au hotărât săptămâna trecută ca Legea Dialogului Social să fie adoptată direct, prin  angajarea răspunderii Guvernului pe Legea Dialogului Social şi nu prin dezbatere parlamentară. Decizia a fost anunţată de ministrul Muncii, democrat-liberalul Ioan Botiş. ,,Am prezentat modificările pe care le aduce această Lege a Dialogului Social în ceea ce priveşte sindicatele, patronatele, contractul colectiv şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social. Eu susţin angajarea răspunderii pentru că legea este extrem de importantă pentru piaţa muncii, noi am modificat Codul Muncii şi cred că el trebuie completat cu acest pas (…), cu această lege a dialogului social”, a susţinut Botiş, subliniind totodată faptul că acest  act normativ ,,a fost primit bine” de deputaţii democrat-liberali. Ministrul nu  a spus nimic despre obiecţiile formulate de  sindicatele şi patronatele prezente la discuţii. DANA NEDESCU