De pe poziția de personaj apolitic
PĂPUȘARII. Având în vedere conjuncturile actuale, care nu o implicau câtuși de puțin pe doamna despre care discutăm, nimeni nu se aștepta ca Handolescu sămai rămână în funcție. Și uite că a rămas, datorităbunului, dragului și vechiului său prieten, Jurcan. El este cel care a scris, pe genunchi, o scrisoare de susținere a Anuței, pe care a trimis-o repejor la București, fără săsufle o vorbănimănui. În momentul în care colegii săi de partid au aflat, Jurcan a fost nevoit sădea o serie de explicații, pe care le-a rostit incomplet și în șoaptă, pentru a le demonstra considerația de care se bucurădin partea sa.
Adevărul necosmetizat
Anuța Handolescu este un personaj politic despre care a curs foarte multăcerneală. Pe vremea când era prefect de Vâlcea, ea a reușit săintrige majoritatea primarilor din județ cu limbajul său, adesea suburban și de mahala, deloc potrivit unei doamne, ce a ajuns, spun mulți, înainte săse fi împlinit cu adevărat politic, într-o funcție mult prea importantă. Dar asta este, totuși, părerea cârcotașilor. De foarte multe ori, atitudinea de mahala abordatăde Anuța Handolescu în raport cu cei cu care a reacționat a determinat o depreciere Continuă a imaginii sale publice și așa destul de șubrede prin prisma scandalurilor legate de numele ce-l poartă. Nici cu presa nu a avut deloc o relație prea bunăpentru că , de ce sănu recunoaștem, de la înălțimea scaunului său de prefect i se părea că este, pentru eternitate, intangibilă. Apoi, când presa a început să-i impute faptul că se implică prea mult în treburile de partid decât îi permite statutul său de înalt funcționar public, s-a supărat teribil și a aruncat cu pietre în jurnaliștii care au avut tupeul săprezinte realitatea, necosmetizată.
Dar cum vechile obiceiuri pier greu sau niciodată, Anuța Handolescu a continuat sășocheze opinia publică prin imixtiunea sa în activitatea politică a PD-L-ului, partid din rândurile că ruia a provenit. După cum se știe unul dintre cei mai fervenți susținători ai doamnei politician – printre puținii care i-au mai rămas – este președintele partidului, Dorel Jurcan. Tot el este cel care a ajutat-o, trăgând ițele pe ascuns, ca Anuța să rămână subprefect, acționând astfel în detrimentul biciclistului politic, Ion Tudor.
Ruptura
De curând, pedeliștii s-au văzut nevoiți să-și propunăcandidații pentru fotoliile de subprefecți. Având în vedere conjuncturile actuale, care nu o implicau câtuși de puțin pe doamna despre care discutăm, nimeni nu se aștepta ca Handolescu sămai rămână în funcție. Și uite că a rămas, datorităbunului, dragului și vechiului său prieten, Jurcan. El este cel care a scris, pe genunchi, o scrisoare de susținere a Anuței, pe care a trimis-o repejor la București, fără săsufle o vorbănimănui. În momentul în care colegii săi de partid au aflat, Jurcan a fost nevoit sădea o serie de explicații, pe care le-a rostit incomplet și în șoaptă, pentru a le demonstra considerația de care se bucurădin partea sa. Mai târziu, cu ocazia unei conferințe de presă , același Juracn a recunoscut că a făcut o greșealăsusținând-o pe Anuța Handolescu, lăsând săse înțeleagăcă ar fi fost mai bine sănu se implice în așa ceva. Cum era de așteptat, gestul lui Jurcan a spart apele în partid, iar susținătorii doamnei, mai puțini decât degetele de la o mână, s-au așezat cuminți într-o tabărăseparată, feriți de ochii lumii. În spatele acestor jocuri deloc curate de partid, apare o altăfațetă, neplăcutăochiului, a realității. Anuța Handolescu a reușit sărupăîn două partidul, paradoxal, de pe o poziție total apolitică . În acest moment, deși este absolut anormal și amoral, numele și imaginea Anuței Handolescu se contopește cu PD-L.
pixwell_single_like(); ?>

















Lasă un comentariu