Normal 0 21 Preocupat de soarta economică a României, parlamentarul vâlcean Vasile Bleotu a ținut un discurs critic cu ocazia rectifică rii bugetului, ce a avut loc în Parlamentul României la sfârșitul lunii trecute. Deputatul PSD nu s-a putut abține însă sănu arunce câteva acuze liberalilor, care, spune el, au lăsat ca moștenire un deficit bugetar de 5,2%. Vasile Bleotu considerăcă acest lucru este neacceptabil în condițiile în care România a înregistrat o creștere economică foarte mare. „Se naște firesc întrebarea: de ce este necesară acum o rectificare bugetară, la două luni, la trei luni de la execuția lui. Este nevoie pentru că coordonatele macroeconomice ale României sunt mult schimbate Față de estimările inițiale. În loc săse diminueze cheltuielile bugetare, ele au fost majorate. Din păcate, România a înregistrat cel mai mare deficit bugetar din perioada post-decembristăși anume cel de 5,2%, înregistrând la finele anului o creștere economică de 7,1%. Normal și indicat ar fi fost săînregistrăm un excedent bugetar care ar fi permis României o dezvoltare mai echilibratăși inerțial ar fi permis sădezvolte politici macroeconomice stabile. De ce este necesar Acordul cu Fondul Monetar Internațional? Este necesar pentru că dacă vechiul Guvern, sfidând rigorile unei medicini sănătoase a economiei în care trebuie foarte bine săte structurezi și săajustezi veniturile și cheltuielile, a preferat, în general, finanțarea speculativăprin piețele de capital, care au venit în România în voioșie atunci când erau condiții speculative și principii economice nesănătoase și care, După aceea, la începerea crizei financiare și a crizei economice mondiale, s-au retras din mediul investițional privat din România, punând România în posibilitatea existenței unei incapacități de finanțare a principalelor activități și a cheltuielilor publice” – a spus deputatul PSD de Drăgășani, Vasile Bleotu. Parlamentarul vâlcean a vorbit despre viitorul României, spunând că sunt foarte importante acțiunile Guvernului din perioada imediat următoare. Mai mult, Bleotu a încercat sădea câteva soluții viabile, ce au menirea de a scoate România din criza economică în care se află. „În așteptarea banilor meniți sădezmorțească economia și sărelanseze creditarea și consumul, Guvernul României ar trebui săsprijine programele de finanțare în domeniile infrastructurii, al energiei si, mai ales, al IMM-urilor prin politici sectoriale. Trebuie săcroim în România o economie viitoare în care sărealizăm lucruri mult mai bune. Se naște, firesc, o nouăîntrebare: dacă ponderea exporturilor în 2008 în PIB-ul României era de numai 25 – 30%, deci când nu aveam o economie competitivă, ce s-ar fi întâmplat cu România, astăzi, dacă România ar fi fost dependentăși ar fi avut ponderea exporturilor în PIB de 75 – 80%? Așadar, trebuie regândite jaloanele unei noi economii, unor direcții reale, stabile și puternice, pentru că ne confruntă m, în prezent, cu un șomaj în creștere și cu un sector imobiliar în suferință, cu firave sectoare industriale care sunt imobile și inelastice, fără a avea o agriculturăcompetitivă, fără a avea cercetare și fără inițiative private. În fața acestor provocă ri, România ar fi o victimăsigurădacă nu regândim politici sectoriale bune” – a mai spus deputatul PSD, Vasile Bleotu.
Lasă un comentariu