Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna

 de parcă cineva ar dori-o cu tot dinadinsul, dihonia tulburăși liniștea de la PSD. După decuparea colegiilor uninominale pentru Parlament, poftele multora s-au întețit ” surse din anturajul fostului director socialist Ion Mihăilă- propozabilul liberalului șef Emilian Frâncu, la Parlamentare – ne-au dat ca sigurăcandidatura sa, dar nu s-a putut preciza formațiunea politică în cadrul că reia va candida, nefiind sigur Partidul Național Liberal ” pentru a-i liniști pe neajutorații de la Ziarul de Vâlcea, confirmăm ceea ce au scris ei în numărul trecut și devoalăm discuțiile avute cu Emilian Frâncu – liderul PNL-Vâlcea. Mai întâi, menționăm că i-am acceptat invitația de „rande vous”, După ce s-a consumat și cea de a treia solicitare de dialog (a se citi „refuz”) moderatăde fostul director al USG – Ion Popescu ” Ion Nicolae și-a reluat activitatea de reclamagiu și, pe scenariul de acum doi ani de zile, când ne-a amendat pentru comiterea unor acte de indisciplină în construcții, pune iar instituțiile statului pe drumuri ” recent, am auzit o poveste cu banane, din timpul comunismului, care ne-a redeșteptat amintirile triste ale trecutului. Și pe care vream săvi le reamintim – celor care au trăit vremurile „socialismului biruitor” și povești celor născuți După anul 1985

 

 

 De parcă cineva ar dori-o cu tot dinadinsul, dihonia tulburăși liniștea de la PSD. După decuparea colegiilor uninominale pentru Parlament, poftele multora s-au întețit. Ștefăniță-VodăPralăvrea săcandideze și el la Camera Deputaților, țintind Colegiul Bălcești. Numai că va avea șansa Belgiei, locul fiind ocupat de Dan Mazilu. Se poate crede că va avea el o mai mare notorietate ca miliardarul din Lăpușata, omul care s-a făcut remarcat în zonăprin actele de binefacere, sprijinul acordat unor administrații comunale și sufletul unei echipe de fotbal devenităarhicunoscută? Nu știm cum se va sfârși dorința lui Prală, dar deja a devenit caraghios și Dumnezeu l-a părăsit de mult. Vremea scadenței se apropie. Trădarea se plătește, Ștefăniță!

 Surse din anturajul fostului director socialist Ion Mihăilă- propozabilul liberalului șef Emilian Frâncu, la Parlamentare – ne-au dat ca sigurăcandidatura sa, dar nu s-a putut preciza formațiunea politică în cadrul că reia va candida, nefiind sigur Partidul Național Liberal. De-abia la sfârșitul acestei săptămâni, cutezantul pensionar se va pronunța asupra colegiului pe care-l vizeazăși sub ce falduri de partid va „defila”. Pentru îndreptarea imaginii sale – puțin șifonatăși de noi – reamintim tuturor că Ion Mihăilăa fost dat afarădin PCR, pentru că , După terminarea barajului de pe Olt, la Turnu, a scris pe peretele din ciment al râului, că acel obiectiv a fost construit sub bagheta sa, menționând că realizarea s-a făcut în „Epoca Ceaușescu”. Și pentru că în vremurile acelea, singurul nume care se putea da publicității, alături de toate „construcțiile socialiste”, era al lui Ceaușescu, omul a avut multe de suferit. Acest caz este cunoscut de puțini vâlceni și nu va fi lipsit de interes un interviu cu „dizidentul” Ion Mihăilăpe această temă. De va accepta, îl vom publica în exclusivitate.

 Pentru a-i liniști pe neajutorații de la Ziarul de Vâlcea, confirmăm ceea ce au scris ei în numărul trecut și devoalăm discuțiile avute cu Emilian Frâncu – liderul PNL-Vâlcea. Mai întâi, menționăm că i-am acceptat invitația de „rande vous”, După ce s-a consumat și cea de a treia solicitare de dialog (a se citi „refuz”) moderatăde fostul director al USG – Ion Popescu. Întâlnirea nu a avut loc la „Florile Govorei” (urechiștii de la ZV n-au leac!), ci în Braseria ALUTUS, în municipiul Rm. Vâlcea. Ea a durat aproximativ o orăși s-a desfășurat sub supravegherea domnului Popescu. După cum îi este felul, Frâncu nu a acceptat un dialog în replică , folosind vechiul lui obicei de a monologa, prin trecerea în revistăa umorilor ce-l tulbură, cu sau fără nuanțe și, După ce a obosit, a plecat la Govora. Făcând un remember al monologului său, am înțeles că ne va da în judecatăprin vreo 20 de procese, că va ieși victorios la alegerile parlamentare și că tot el va conduce județul și în viitor. Să-i fie de bine. Nu s-a făcut nici o înțelegere și nici nu va fi posibilăvreodată! Printre multele prostii spuse, a afirmat că i-am fi criticat, prin vreo trei-patru articole, familia. Cum am dovedit-o de atâtea ori că familiile politicienilor nu au fost și nu vor fi niciodatăobiectul unor critici în paginile ziarului nostru, îl somăm pe individ săfacă dovada ziselor sale mincinoase. Pentru că Emilian Frâncu minte mult. Politic, poate. Astfel, printr-un comunicat și, ulterior, prin niște precizări inutile, a transmis opiniei publice că ne-am dezinformat cititorii privind prezența în lotul de perspectivă, pentru Parlamentare, a lui Aurelian Pavelescu, că tălin Harnagea, Ion Mihăilăși Ion Tudor, pentru ca mai apoi, în ședința BPT-PNL săsupunăla vot admiterea lor pe lista de partid. Cine a mințit? Tot prin aceleași mijloace, liderul liberal a afirmat că nu are nici o legăturăcu amenda aplicatăfirmei noastre de mâna sa dreaptăIon Nicolae – de la Inspecția în Construcții, pentru ca la întâlnire, în prezența domnului Popescu – USG, săafirme că „pupilul” său l-a informat că „Isopeasca (șefa de la Inspectoratul General în Construcții – n.r.) – aflatăla Salonic, i-a spus săaplice o amendăde 13 miliarde lei”, dar a intervenit el – samariteanul – și a coborât-o la 3 miliarde lei. Multe au fost minciunile lui și destul de multe vor fi posibilitățile de demascare, dar nu mai credem că merităefortul de a-l mai băga în seamă, până la alegeri Atunci va fi „care pe care”, pentru că prea îi este mare dorința de a ne distruge ziarul și de a ne timora. De el și de mâna sa dreaptă- Ion Nicolae – nu ne este frică . Dumnezeu nu este cu ei!

 Ion Nicolae și-a reluat activitatea de reclamagiu și, pe scenariul de acum doi ani de zile, când ne-a amendat pentru comiterea unor acte de indisciplină în construcții, pune iar instituțiile statului pe drumuri. până acum, în termen de numai 5 zile, au (re)verificat reclamațiile lui Regia că ilor Ferate – Craiova, APAVIL – Vâlcea, Direcția Apelor Olt și, poate, ne va verifica și PS Gherasim ca săplătim acatiste să-i vinănumele din concediu. că Nicolae pleacă în concediu și, nu în țară , ci în Egipt. Are balta pește și-l va verifica ANI, cât de curând. În Egipt, o să-l batăsoarele în cap, că s-a obișnuit cu asta, pentru că și soarta l-a bătut destul. În mai toate discuțiile purtate despre noi, „Dințișăr” zice că ne-a dat pe mâna procurorilor, afirmând că am continuat construcția unui zid aflat stavilăîn fața furiei apelor și că am fi devenit ilegali. Iar se înșeală. Dacă ne invita la el, așa cum spune legea, afla că suntem în legalitate, iar cazul este unul de forțămajoră. Prea tare l-a orbit furia pe noi! Toate faptele lui se înscriu în registrul răzbunării politice la care se dedăși el și tovarășul său de partid Frâncu. De unde se va vedea, în curând, că zilele lor politice sunt numărate. Facem pariu cu toți cititorii, că „tonomatele” de la Ziarul de Vâlcea, vor scrie din nou despre noi, mințind – precum le este felul, la comanda unei afaceriste tulburate de cele ce i se întâmplă. De fiecare datăcând o fac, primesc bobârnace peste moralitatea ce ar trebui săo aibă, dar de unde nu este nici Dumnezeu nu cere. Ne-am obișnuit cu măgăriile lui Ling Chea Puck – Guminski și suferim dacă nu ne mai bagăîn seamăprin înjurături, calomnii și insulte.

 Recent, am auzit o poveste cu banane, din timpul comunismului, care ne-a redeșteptat amintirile triste ale trecutului. Și pe care vrem săvi le reamintim – celor care au trăit vremurile „socialismului biruitor” și povești celor născuți După anul 1985. Un profesor universitar român, mare somitate în materia lui, a că lătorit în Turcia, de unde s-a întors, printre altele, cu o pungăcu banane, pentru ai lui. Vameșii români, amatori și ei de banane, i-au spus profesorului că nu le poate introduce în țară , pentru că nu are aprobare etc. La care profesorul a avut o reacție minunată: a mâncat toate bananele, în fața vameșilor. După care i-a întrebat: acum pot intra în țară ?! Sau o întâmplare greu de înțeles azi. În 1988, pe aeroportul Moscovei – Șeremetievo II, cel făcut de finlandezi pentru Olimpiada din ’80 – la terminalul de îmbarcarea în TAROM-ul de București, sosește un tovarăș de la ambasadăcu o traistăciudatăpe post de valizădiplomatică . O pune sovieticul la raze X și i se pare ceva suspect (densitate mică , gen exploziv). Cere săse desfacă straița. Tovarășul de la ambasadăse sufocă de indignare: „e valizădiplomatică !” Rusul nu și nu, că e potențial pericol pentru avion. până la urmă, vine un nacealnik, care-l convinge pe diplomatu’ lu’ pește să-l lase să-și bage mâna în săculeț. O face scurt, apucă ceva, nu se vede ce, pe care-l pune înapoi cu dezgust pronunțând disprețuitor: „KOLBASA!” Adică salam și cârnați. Pur și simplu, din cauza lipsurilor din „iepoca de aur”, până și diplomații ceaușeștilor își alimentau familiile cu cârnați sovietici, plimbați cu avionul. Pentru ținere de minte și replică la ceea ce vor patricienii lui Tăriceanu săne ofere în viitor, văprezentăm o anecdotăspirituală: un câine bine hrănit se întâlnește cu un lup slab și flămând, în toiul iernii. Câinele îi propune lupului slab și flămând săvinăla stăpânul său care este bun, are hranădin belșug și, va pune o vorbăbună, pentru el, la mărinimosul stăpân. până la urmă, lupul acceptă, dar pe drum vede că noul său prieten are un semn circular la gât. Îl întreabă: – „Nu cumva, stăpânul, te leagă?” – „Da, uneori” – spune câinele, „se mai întâmplă”. – „În aceste condiții vreau sărămân mai degrabăflămând și slab” și face calea întoarsă. Așa este și cu dictatura comunistăla care nostalgicii încă mai visează. Mai bine flămând (cu pifanul american în țară ) și liber, decât sătul dar sub dictatura comunistăși rușii în București.