Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Speriat de schimbare, Ungureanu comandă comunicate de presă ilare

Ţine cu dinții de scaunul de prefect

REALITATE. Petre Ungureanu este unul dintre cei mai impopulari prefecți cât a avut județul până acum. Acest lucru este cunoscut și cei care au fost nevoiți sălucreze cu el și de pedeliștii vâlceni care l-au catapultat într-o poziție prea-naltăpentru statura presei și reprezentanții media, dar și cetățeanul de rând. Oricât de mult ar încerca săse facă plăcut vulgului, prin glume ieftine, expirate și care nu stârnesc niciodatărâsul, doar indignarea, Ungureanu rămâne patetic. Uimitor de patetic.

Desigur, faptul că nu este un tip jovial nu are nimic de a face cu administrația. însă , ce te faci că omul nici la asta nu-i bun. Este un perfect creator al haosului instituțional, în care se rătăcește inutil discutând probleme care nu țin de bunăstarea județului. Cu toate că ne-a reproșat în repetate rânduri că am avea ceva personal cu domnia sa, trebuie spus că nu-i deloc așa. Îi reproșăm prefectului Ungureanu că nu este croit pentru această funcție, oricât de dureros ar fi acest adevăr și omului Ungureanu că nu reușește să-și punăla punct relațiile interumane. Sunt lucruri importante, credem noi, ce nu le putem omite doar pentru că prefectul ar putea fi în dezacord cu noi. Oricum este.

În mass-media localăs-a scris mult, chiar foarte mult despre faptul că lui Petre Ungureanu i se pregătește debarcarea. Sunt zeci de voci din PDL, partidul din care provine, care-și exprimă, mai fățiș sau pe la colțuri, nemulțumirea în ceea ce privește activitatea sa. Susțin că individul s-a îmbogățit mai mult decât oricine, că -și urmărește prea des și îndeaproape interesul propriu și că , în fine, este traseist politic. Nimic mai adevărat. Pure adevăruri spuse totuși cu gentilețe despre cineva care a jucat, de când a intrat pe scena politică , în hora care s-a învârtit mai repede.

Petre Ungureanu este genul de personaj public care-și mestecă cuvintele atunci când dăo declarație și care folosește, mai mereu, jumătăți de adevăr, pentru că nu a învățat săexprime unul întreg. Se laudăadesea pe sine, complexat, probabil, de micimea faptelor sale și alege săvorbească mulțimii, mereu, cu un surâs ironic, complice de om care urmărește, parcă , mereu ceva ascuns. Totuși, altul este scopul și sensul articolului nostru. Acela de arăta că PDL, în tabăra potrivnică intereselor reale de partid, se desfășoarăo luptăsurdăa susținerii nonvalorilor, de deformare a imaginii formațiunii, de mers pe burtă, atunci când se pune problema exprimării realităților politice.

Infantilism politic

Într-o zi, am primit la redacție un comunicat de presă ce aparține senatorului pedelist, Dorel Jurcan, în care ni se spune, aproape ni se cere, sănu mai speculăm cu privire la schimbarea din funcție a perfectului Petre Ungureanu. „Ca urmare a insistenței cu care este vehiculatăîn presa localădin ultima perioadă ideea iminenței schimbări a prefectului județului Vâlcea, domnul Petre Ungureanu, considerăm necesar săprecizăm următoarele: Organizația județeană a Partidului Democrat Liberal, cea care l-a propus pe domnul Petre Ungureanu pentru funcția publică amintită, își reafirmăopțiunea și susținerea în continuare a acestuia, în calitatea sa de înalt funcționar public apolitic. Luarea noastrăde poziție este urmarea convingerii că lansarea unor astfel de zvonuri în spațiul public vâlcean prejudiciazăimaginea prefectului în privința activității sale, a instituției pe care o conduce și, nu în ultimul rând, a Organizației PDL Vâlcea care l-a propus”, ne informeazăcomunicatul de presă . Mai pe românește, Ungureanu a simțit că i se clatinăscaunul, ca în urma unui cutremur devastator și, speriat, că ar putea săcadăprintre crăpăturile create în sol, a dat fuguța la partid, milogindu-se sănu fie adevărat ce i se întâmplă. Aici, l-a găsit pe Dorel Jurcan, care înțelege întotdeauna puțin sau nimic din politică sau din administrație și care, fără săstea pe gânduri, fiindcă n-are prea multe, l-a ajutat. A dictat comunicatul de presă de mai sus, că ci nu-i prea place să-și scrie singur opiniile și l-a dat publicității. până săafle că a procedat pueril, vorbele erau în eter. Asta a fost tot!