Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pomenirea poetului național Mihai Eminescu

Comemorarea poetului național Mihai Eminescu în data de 15 iunie 2016, la împlinirea a 127 de ani de la trecerea la cele veșnice, a constituit în mod cert prilejul binemeritat pentru evocarea prezenței „poetului nepereche” (G. Călinescu) între valorile literaturii universale.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, slujba Parastasului pentru marele poet a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oamenilor de cultură vâlceni, a preoților și elevilor de la Seminarul Teologic Sfântul Nicolae și a elevilor Colegiului Național Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea. Pomenirii liturgice i-a fost alăturat și cuvântul de evocare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, intitulat Mihai Eminescu – luceafăr ce veșnic luminează cultura română, mesaj ce a fost transmis de către Preasfințitul Părinte Emilian.

Evenimentul duhovnicesc a fost urmat de un moment cultural-artistic susținut de către Trupa de teatru Constantin Popian a Arhiepiscopiei Râmnicului, coordonată de către doamna Doina Miclezi, și de către Corul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, sub bagheta părintelui director, Arhid. Dr. Codruț-Dumitru Scurtu.

Comemorarea a împlinit deopotrivă nevoia de rugăciune pentru așezarea sufletului poetului național în rândul sfinților, dar și setea de cultură, ostoită prin ascultarea versurilor sale.