Fiind secetă mare în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Părintelui Paisie, care zăcea la pat: „Nu plouă, părinte, este secetă mare!”
Iar el răspundea: „Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi şi să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!”
După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: „Părinte Paisie, plouă afară!”
Iar el a început a plânge în pat şi a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: „Adă-mi şi mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, că cine ştie ale cui sunt lacrimile acestea!”
- Extras din Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi,1993
