Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Controale-fulger ale Poliției Economice în Vâlcea: amenzi de 24.000 de lei și bani nefiscalizați confiscați

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat, în cursul zilei de 30 decembrie 2025, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, vizând totodată respectarea legislației privind drepturile de autor.

În intervalul orar 10:00 – 15:00, lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări în domeniul serviciilor de înfrumusețare și al comercializării produselor nealimentare, acțiunile având loc pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și a localității Berbești.

În urma controalelor desfășurate la 13 operatori economici, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.000 de lei. Dintre acestea, 4 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, iar 2 sancțiuni au vizat nerespectarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Totodată, oamenii legii au dispus indisponibilizarea sumei de aproximativ 1.000 de lei, bani proveniți din activități economice nefiscalizate.

Reprezentanții IPJ Vâlcea transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind asigurarea unui climat de legalitate în mediul de afaceri, protejarea concurenței loiale și apărarea intereselor economice ale statului.