Polițiștii Biroului pentru Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au depistat în flagrant, în data de 5 decembrie 2025, trei bărbați din județul Argeș, bănuiți de braconaj pe fondul cinegetic nr. 36 Padina, în comuna Gușoeni.
În timpul activităților specifice de prevenire și combatere a faptelor la regimul cinegetic, polițiștii au surprins doi dintre bărbați, cu vârste între 37 și 39 de ani, îmbrăcați în haine de camuflaj și având instalate în zona controlată o cameră de supraveghere cu transmitere directă și o hrănitoare destinată atragerii animalelor sălbatice.
În continuarea verificărilor, polițiștii au oprit în trafic un autoturism în care se afla un al treilea bărbat, de 25 de ani, despre care existau date că ar fi venit în sprijinul celor depistați pe fondul cinegetic. În interior, a fost identificată o armă letală de vânătoare prevăzută cu amortizor și dispozitiv de termoviziune, precum și cinci cartușe aferente.
Arma și muniția aparțineau legal unuia dintre bărbații depistați pe teren, însă tânărul aflat la volan nu era autorizat să dețină, să poarte sau să folosească armă și muniție letală. Toate bunurile – arma, cartușele, camera și accesoriile – au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, s-a stabilit că cei doi bărbați aflați pe fondul cinegetic nu figurau înscriși în nicio autorizație de vânătoare valabilă la momentul controlului.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției pentru procedurile judiciare, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului competent. La finalizarea anchetei vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.






















Lasă un comentariu