Astăzi, 17 decembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, alături de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, au efectuat 13 percheziții domiciliare în județele Vâlcea și Olt, precum și în municipiul București.
Acțiunea vizează destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în infracțiuni informatice de amploare. Conform anchetei, grupul, constituit în 2022 pe teritoriul României, ar fi comis peste 1.600 de infracțiuni, incluzând acces ilegal la sisteme informatice, alterarea datelor informatice, fals informatic și înșelăciune, cauzând prejudicii de peste 106 milioane de euro.
Membrii grupării utilizau metode avansate de phishing pentru a prelua controlul asupra conturilor unor utilizatori ai unei platforme internaționale de comerț online. Aceste conturi erau folosite pentru publicarea de anunțuri fictive de vânzare, inducând în eroare sute de victime din Europa. Până în prezent, anchetatorii au identificat 708 persoane vătămate, majoritatea cetățeni străini.Investigațiile, desfășurate cu sprijinul autorităților din Germania și Austria prin intermediul unei Echipe Comune de Anchetă coordonate de Eurojust, au implicat simultan două percheziții pe teritoriile celor două țări.
Pentru documentarea activității infracționale, la acțiune au participat polițiști și jandarmi din mai multe structuri din România, alături de reprezentanți ai autorităților germane.
În prezent, sunt puse în aplicare mai multe mandate de aducere, inclusiv un mandat european de arestare emis de autoritățile germane. Audierile persoanelor vizate au loc la sediul DIICOT Vâlcea.
Reamintim că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul întregului proces penal, conform legii.





Lasă un comentariu