USL a pus mâna pe ţară. Şi asta se vede prin cele aflate de curând odată cu sifonarea la care s-au dedat demnitarii aflaţi sub lupa DNA, la DNA sau în penitenciare. De câteva zile încerc să-mi explic ce se întâmplă. Mă bucur enorm când văd că, în sfârşit, cei care au jefuit România ajung acolo unde le este locul. Şi totuşi… Ponta, după ce a şters datorii de 500 de milioane de dolari pentru Munai Gaz, după ce a făcut trafic de influenţă la Palatul Victoria cu Duicu şi după ce a blocat votul în Diaspora, nu e chemat la DNA. Sebastian Ghiţă, care are cel mai vechi dosar din istoria României şi peste 40 de dosare pe rol, merge la Coldea şi Maior şi îi ameninţă că îi împuşcă dacă îi fac şi lui ce i-au făcut lui Traian Băsescu cu fratele lui. Adică SRI s-a băgat şi în dosarul Mircea Băsescu. Mazăre, Dragnea, Nicuşor Constantinescu, Oprişan, tata socru, sunt bine merci, doar plevuşca pesedistă este la puşcărie.
Ghiţă s-a întâlnit cu Coldea, conform lui Sabin Orcan, de câteva ori mai mult decât toată comisia SRI din Parlament la un loc. SRI pune la dispoziţia DNA dovezile necesare. Sau nu. Se spune, în ultima vreme, că SRI face poliţie politică livrând DNA dosare, dar cât timp dosarele sunt ale unor politicieni corupţi care aparţin tuturor partidelor, nu pot acuza SRI că vrea să susţină un partid sau altul. Deci unde văd unii poliţie politică? Doar pentru că indivizii cercetaţi sunt politicieni nu înseamnă că SRI vânează oameni politici, eu zic că sunt supravegheaţi şi desconspiraţi hoţii/mafioţii, ceea ce nu este un lucru rău.
Dacă s-a lăsat atâta timp problema corupţiei pe mâna procurorilor care au putut fi cumpăraţi şi procesele s-au tergiversat nepermis de mult, trebuia să facă cineva ordine în ţara asta. Chiar dacă acest SRI este acest cineva. La urma urmei, tuturor li se dă prilejul să-şi dovedească nevinovăţia, am convingerea că nu vor fi încarceraţi oameni corecţi, cinstiţi. Eu cred încă în Preşedintele Băsescu. Tace, nu din teamă, cred că singura lui dorinţă e să-şi vadă împlinit visul de a lăsa ţara curată în urma lui. Nu uitaţi că dosarele erau pe punctul de a fi rezolvate cât încă mai era preşedinte Traian Băsescu şi el ştia acest lucru.
Cu siguranţă nu lui Iohannis i se va atribui curăţenia generală ce se face acum. Nu ar fi avut nici timp şi nici mijloace, dacă nu ar fi fost teribila luptă a fostului preşedinte. Udrea poate o fi aşteptat să fie acum apărată de Ponta, nu de Băsescu. Să ne amintim că Băsescu nu şi-a apărat nici fratele, l-a lăsat să fie judecat. Şi ne-a mai spus ceva, la final de mandate: „Nimeni nu e mai presus de lege! Nici chiar eu!”. Până la proba contrarie, lăsaţi-mă să cred în integritatea morală şi buna credinţă a Preşedintelui Băsescu!
Elena Udrea a făcut destulă vâlvă în politica românească, ca să nu poată rata ocazia unui scandal pe măsură, înainte de a urma drumul firesc de acum al politicienilor români spre tribunal şi apoi spre Rahova. Din nefericire pentru ea, nu mai poate fi credibilă, după atâtea show-uri mediatice şi în actuala postură de urmărită penal înaintea unei instituţii de anvergura SRI. DNA-ul a putut aduce schimbarea în climatul politicii româneşti, cu ajutorul esenţial al SRI.
Deputatul Elena Udrea a intrat de două săptămâni în vizorul DNA, cu două dosare penale. În dosarul Microsoft este deja urmărită penal, iar în dosarul Gala Bute este aşteptat Parlamentul să încuviinţeze şi urmărirea penala. Pentru Elena Udrea pare să urmeze apocalipsa. Ea va fi arestată şi va fi acuzată şi în celelalte dosare aflate în lucru. Încolţită din toate părţile, va fi arestată 100%. Numele ei o să apară şi în alte dosare, în afară de cele cunoscute până acum. Mai are bube, astea nu sunt toate. Mai mult, nume grele din lumea politică şi din mediul afacerilor vor ajunge la DNA în perioada următoare, lucru anticipat şi de noi. La penitenciare încă se mai bagă marfă de lux.
pixwell_single_like(); ?>

















Lasă un comentariu