Statul social visat de Ion Iliescu a dat faliment în mai toată Europa, cuvântul de ordine este, acum, peste tot, austeritate, austeritate, austeritate. Dar ceea ce are nevoie azi România cel mai mult şi mai mult nu se rezolvă cu bani şi nici cu austeritate, ci cu cinste, motivaţie, muncă, identitate naţională. Care nu mai există! La noi a rămas numai capitalismul de cumetrie, ca parte a democraţiei originale inventate de acelaşi tovarăş bolşevic, care îşi arată din plin “roadele”, de care ne bucurăm astăzi. Benjamin Franklin, unul din părinţii fondatori, care au creat Constituţia SUA a spus: “Constituţia doar dă oamenilor dreptul la fericire. Trebuie însă să o găseşti singur”, adică ceva de genul “Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă şi-n traistă”. Înainte de revoluţie, românul se “descurca”. “Lua” de pe câmp pentru familie, “împrumuta” din fabrici rulmenţi şi alte chestii pentru a le vinde în străinătate şi a se împodobi cu aur sau electronice, “făcea rost” de carne din abatoare pentru a o vinde printre vecini şi a-şi lua băutură, ţigări şi mâncare. După revoluţie, nu ne-am “vândut ţara” unor investitori serioşi, fiindcă eram speriaţi că se va pune capăt “descurcărilor” noastre. Dar conducerea roşie post-decembristă a vândut fabrici întregi, ba ruşilor cu un Euro, ba indienilor care le-au dărâmat etc. Aşa că industria serioasă a dispărut şi am ajuns doar o biată piaţă de desfacere a occidentalilor, operând un fel de “sclavagism modern”. “Dacă nu merge, pică!” – e deviza generală a românului, care deocamdată îşi îneacă amarul în băutură, manele şi mititei. Cine e făcut pentru muncă pleacă în străinătate. E drept, că aici nici munca nu e plătită cum ar trebui, dar cu un efort am putea aduce bunăstarea înapoi. Am putea schimba sindicaliştii care lucrează pentru politicieni, umplându-şi buzunarele cu contribuţia membrilor organizaţiilor, am putea uita să facem greve doar pentru a lua câteva zile libere de la serviciu şi a finaliza, orice grevă, cu un chef. Am fost şi vom fi o generaţie de sacrificiu, dar nu ne e în sânge munca şi respectul pentru aproapele nostru. Politica actuală, încarnată dureros, ca o unghie rebelă, seamănă cu uitatul joc al copilăriei unora mai trecuţi prin viaţă, denumit poarca. La acest joc participă mai mulţi jucători aşezaţi în cerc, dintre care unul, numit porcar, se străduieşte să împingă cu băţul un obiect într-o gropiţă, iar ceilalţi se străduiesc să-l împiedice. În mod similar, politica românească este axată nu pe conlucrarea spre un proiect comun, benefic societăţii, ci pe împiedicarea oricărei acţiuni a celuilalt, indiferent cine ar fi acela. Şi tot acest “joc”, perpetuat orbeşte şi încrâncenat, se traduce în interes electoral, în acapararea puterii politice pentru a controla resursele şi a beneficia de ele în mod unilateral şi discreţionar. În rest, după “ei” potopul. Neîncrederea în actuala formulă guvernamentală, incluzând evident şi preşedinţia, pare a fi noua ideologie a cetăţeanului. Iar din neîncredere nu pot lua naştere decât fie apatia generalizată şi bâjenia, fie revoltă rudimentară, ambele prefigurând falimentul. E neplăcut şi descurajant să vezi că Băsescu este unicul criteriu după care putem împărţi oamenii. Suntem fie pro-Băsescu, fie anti-Băsescu. Alt criteriu văd că nu mai avem. Cei pro-Băsescu îi înjură amarnic pe cei anti-Băsescu şi invers. Deocamdată înjurături, ferească Dumnezeu de mai rău! N-am putea încerca să ne revenim, să ne scoatem ochelarii de cal şi să redevenim oameni normali cu o capacitate de analiză şi judecată nealterate, la fel cu semenii noştri din alte ţări? Cel puţin în termeni absoluţi, Băsescu nu pierde şi nici nu câştigă, ba chiar se poate spune că a reuşit să scape, din guvern, de aceia care erau mai atenţi la ce o să spună televiziunile şi la cât de interesante sunt materialele pe care le pot furniza opiniei publice. Dintre toţi politicienii, Traian Băsescu este cel mai puţin “telepolitician” şi, poate, de aceea pierde. Ce este Obama decât o creaţie a televiziunilor? Rămâne de văzut dacă viitorul va da câştig de cauză telepoliticienilor Ponta, Antonescu, “Dan Diaconescu în Direct” sau celor tradiţionali. Voturile cele mai multe se află la cei mai afectaţi de criză şi care nu agreează prea mult bârfa televizată. Încrederea în guvernanţi a dispărut cu desăvârşire şi, orice ar spune guvernul, este automat taxat ca prostie, incompetenţă, minciună, aiureală, inconsecvenţă, interese ascunse, favorizarea clientelei, dispreţ la adresa cetăţeanului etc. etc. V-aţi întrebat vreodată cine face asta? Dacă nu, eu da. Şi am ajuns la o concluzie sinistră: PRESA, stimata “doamnă presă” care a luat conducerea României. Presa, fie ea mogulească, nemogulească, antibăsească, probăsească, bună, rea, tot din jurnalişti este formată. Unii neprofesionişti, alţii diletanţi şi mincinoşi, dar, majoritatea, manipulatori, la ordin. Presa a prezentat Legea salarizării unice din sistemul bugetar, ca pe o imensă prostie. Presa a prezentat eliminarea pensiilor necorelate cu contributivitatea, ca pe un jaf în buzunarul bietului pensionar. Presa a prezentat încercarea timidă de reformă din educaţie, ca pe genocidul profesorilor. Presa, nu altcineva. Aşa că guvernul, care este sau care va veni, va fi de-a pururi demonizat. Guvernul Boc V nu este un guvern ultracompetent, din contră. E cel mult mediocru. Dar presa l-a prezentat ca fiind cea mai mare catastrofă naţională de la Burebista încoace. Acum admiraţi rezultatul “muncii” ziariştilor, risipirea încrederii în clasa politică până la anulare. În toată clasa politică. Pentru mine este cât se poate de clar: liderii opoziţiei cu păpuşarii din spatele lor vor să ne readucă în matca influenţei moscovite, ne vor îndepărtaţi de vest, de UE şi NATO. Cei cu dosare grele vor să scape de justiţie, alţii vor să-şi rotunjească averile furate în 20 de ani, dar ne mint, cu neruşinare, toţi, că vor aduce bunăstarea. Cum, când liberalii şi pesediştii au lăsat visteria goală, după ce au avut condiţii propice pentru a folosi boom-ul economic al dezvoltării ţării? De 20 de ani, o şleahtă de politicieni mizerabili au băgat ţara în haos, jefuind-o cu ambele mâini. Acum li s-au golit buzunarele, nu le mai merg afacerile cu statul, nu-şi pot folosii “economiile” din conturile străine, sunt lihniţi de foame după ce a mai rămas de prăduit şi n-au altă cale decât căderea guvernului şi demiterea preşedintelui. Ce pretenţii putem să avem dacă de 20 de ani se cultivă numai hoţia, şmecheria, iresponsabilitatea, risipa etc. etc… Ceea ce am cultivat, culegem acum
Poarca politică
