Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PROTESTE la BERBEŞTI! 50 de oameni au ieşit în stradă!

UPDATE: Protestele au luat amploare şi la Berbeşti, dar şi la Alunu. La Berbeşti au ieşit în stradă în jur de 160 de oameni, iar la Alunu aproximativ 200 de mineri. Protestul este paşnic deocamdată, însă acolo au fost trimişi jandarmii pentru a menţine liniştea şi ordinea publică. Din câte se pare, minerii sunt nemulţumiţi de prevederile din contractul colectiv de muncă.

Peste 50 de persoane au început protestele în această dimineaţă de marţi, 17 martie 2015, în faţa Exploatării Miniere Berbeşti. Este vorba despre angajaţii uneia dintre societăţile adiacente minelor Berbeşti şi Alunu, MinPrest SRL. Pe surse am aflat că oamenii au primit informaţii conform cărora CET Govora nu îi va prelua odată cu minele, în nou înfiinţatul Complex Energetic Râmnicu Vâlcea.

De aceea, angajaţii de la societatea prestatoare de servicii MinPrest SRL au ieşit în stradă, ei temându-se pentru locurile lor de muncă. Mulţi dintre protestatari spun că nu-i interesează dacă vor fi preluaţi pe ştatul de plată al Complexului Energetic Râmnicu Vâlcea sau va fi preluată societatea, împreună cu locurile lor de muncă. „Oamenii vor doar să nu rămână fără un loc de muncă. Şi au aflat că CET Govora nu le va prelua societatea. De aceea au ieşit în stradă, pentru că vor răspunsuri. Protestul este unul paşnic şi civilizat, angajaţii MinPrest vor doar să vină cineva să stea de vorbă cu ei. Mai mult, ei aşteaptă un punct de vedere al preşedintelui interimar al CJ Vâlcea” – ne-a declarat una din sursele noastre, căruia îi vom păstra anonimatul.