Fostul ministru al Muncii, Marius Constantin Budăi, a lansat critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan, după ce acesta a anunțat că ținta de deficit bugetar pentru 2025 va fi de 8,4%. Social-democratul susține că, în realitate, deficitul ar putea depăși 9%, dacă sunt luate în calcul și datoriile neachitate până la finalul anului.
„Din păcate, PSD a avut din nou dreptate! Premierul Bolojan tocmai a anunțat că ținta de deficit din acest an va fi 8,4%. Ce nu a spus premierul este că acest deficit (cash) nu include datoriile rămase neplătite până la finalul anului. Asta înseamnă că deficitul real (ESA) va fi peste 9%!”, a declarat Budăi.
În opinia sa, acesta este „un eșec clar al austerității”, întrucât Guvernul liberal nu poate da vina pe „greaua moștenire”, în condițiile în care a operat majorări de taxe, dar fără să ofere măsuri de stimulare economică.
Budăi a făcut o comparație cu perioada în care premier era Marcel Ciolacu, subliniind că, deși deficitul bugetar era similar, PSD a reușit atunci să majoreze pensiile de două ori într-un an, să crească salariile profesorilor și să realizeze cele mai mari investiții din istorie, fără taxe suplimentare pe firme, pensii sau alte categorii vulnerabile.
„Dacă aș fi demagog, l-aș întreba pe domnul Bolojan: unde au dispărut banii din creșterile de taxe, dacă a ajuns la același deficit, dar fără beneficiile Guvernului Ciolacu? Dar nu sunt demagog, ca unii colegi din PNL. Voi spune adevărul: eșecul austerității are la bază lipsa măsurilor de stimulare economică!”, a mai adăugat fostul ministru.
Acesta avertizează că PSD nu va mai vota niciun pachet de măsuri propus de premier, dacă vor fi introduse noi creșteri de taxe, fără a fi incluse și măsuri de susținere a economiei.
„Un lucru este cert: nu putem continua așa!”, a conchis Budăi.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu