IMPLICARE. În cadrul unui interviu, deputatul Colegiului Uninominal Rm. Vâlcea – Sud, Samoil Vîlcu, ne-a mărturisit că în noua sesiune parlamentară, care a început de curând, are în plan să iniţieze o serie de proiecte legislative ce au menirea de a ajuta sistemul sanitar din judeţul nostru. El consideră că recenta reorganizare a Guvernului este benefică, noii miniştri fiind oameni cu multă experienţă care îşi pot aduce contribuţia pentru redresarea economică a ţării noastre. În privinţa problemelor cu care se confruntă municipiul Rm. Vâlcea, deputatul Samoil Vîlcu şi-a manifestat şi el nemulţumirea, la fel ca foarte mulţi râmniceni, asupra acţiunilor primarului Romeo Rădulescu. Cu toate acestea, parlamentarul PDL Vâlcea nu poate să nu observe inferioritatea lui Rădulescu în faţa fostului primar al Râmnicului, Mircia Gutău.
CLAUDIA STANCIU
Rep.: Domnule deputat Samoil Vîlcu ce iniţiative legislative veţi avea în perioada următoare?
Samoil Vîlcu: A început o nouă sesiune parlamentară în Camera Deputaţilor şi sper să fie una constructivă, care să aducă în rândul populaţiei mai multă încredere şi susţinere. Pentru acest lucru forţele politice din Parlament trebuie să se concentreze asupra realităţilor zilei şi să dea Guvernului posibilitatea să-şi ajusteze planurile de măsuri şi obiectivele pe care le are în program în perioada imediat următoare, pentru ca cetăţenii să simtă că s-a schimbat ceva prin această reorganizare la nivelul Guvernului. Revenind la proiectele mele şi ale colegilor mei, vreau să vă spun că acum după descentralizarea spitalelor vrem să umblăm în continuare la Legea nr. 95 să o adaptăm şi să o modificăm pentru a obţine o lege unitară, concretă şi să răspundă necesităţilor actului medical din secolul XXI. A trecut ceva vreme peste Legea nr. 95, şi-a atins anumite limite şi din această cauză trebuie să aducem lucrurile în alţi parametri. În altă ordine de idei, ne interesează Legea Malpraxisului şi o serie de amendamente la partea de muncă, infrastructură şi finanţe. Pentru spitalele din Vâlcea avem o posibilitate acum de a le gestiona mult mai bine. Avem un spital nou la Horezu la care s-au plătit toate datoriile, la Maternitate s-au plătit peste 30 de miliarde lei vechi zilele trecute şi o să se ajungă în curând cu toate datoriile la zero. Din fericire, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea se găseşte în parametri pentru că a fost bine condus. Acum gestionarea acestor unităţi spitaliceşti se va face altfel decât de la Minister, iar cetăţenii vor simţi această contribuţie pe care organismul local o are şi vor vedea că descentralizarea a adus ceva bun şi pentru ei.
Rep.: Şi totuşi autorităţile locale au ezitat să preia spitalele, mulţi primari şi preşedinţi de Consiliu Judeţean din ţară plângându-se de lipsa fondurilor pentru întreţinerea lor…
S.V.: Atunci trebuie să ne decidem. Până acum am spus tot timpul că vrem descentralizarea, nu numai în sistemul sanitar, dar şi la poliţie, în învăţământ, în cultură pentru că vrem să le avem aproape de cetăţean şi aproape de decizie. Acum, când în sfârşit, acest lucru se realizează nu mai vrem. Eu am toată încrederea că implicarea forţelor locale în gestionarea acestui sistem se va face extrem de coerent. Este mult mai benefic ca decizia să fie aproape de comunitate şi comunitatea să ia aceste decizii în legătură cu ce e bine şi ce nu e bine să facă în spitalele noastre. Cred cu toată tăria şi cu toată forţa că, în ciuda greutăţilor pe le au spitalele, comunităţile locale îşi vor spune altfel cuvântul şi vor gestiona cu maximă eficienţă şi cu responsabilitate deciziile locale. Altfel spus, atât Spitalul Judeţean, cât şi Maternitatea şi spitalele din judeţ vor trăi în continuare prin contractele pe care le au cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, fiind finanţaţi peste 85% din aceste resurse, rămânând la dispoziţia autorităţilor locale să finanţeze cheltuielile inerente de fiecare zi şi ele se pot gestiona într-un mod corect dacă ne dorim acest lucru.
Rep.: Credeţi că a fost benefică reorganizarea Guvernului? Erau necesare schimbări şi la alte Ministere?
S.V.: În general s-au făcut schimbări unde era necesar, însă nu sunt de acord cu schimbarea ministrului Videanu. Acesta a fost unul dintre miniştrii buni ai cabinetului Boc, dând dovadă de profesionalism şi competenţă. Probabil că a suferit la partea de imagine foarte mult, dar după remanierea sa se pot observa lucrurile bune pe care le-a făcut şi când a fost primar al capitalei, dar şi când a fost ministru. În ceea ce-i priveşte pe noii miniştri, vă pot spune că sunt colegi de-ai noştri din Parlament, sunt oameni care au multă experienţă. Despre domnul Tabără aş dori să spun că este unul dintre oamenii deştepţi ai agriculturii şi îmi pare rău că nu a fost numit în această funcţie mult mai devreme pentru că era nevoie.
Rep.: Ca deputat democrat – liberal vâlcean, ce părere aveţi despre lupta crâncenă ce se duce între colegii dvs. pentru şefia PDL Vâlcea?
S.V.: Eu consider că nu este o luptă crâncenă, deşi unii îşi doresc acest lucru. Este bine că s-a revenit la ideea de a face alegerile judeţene în această perioadă. Vom avea o întâlnire la Bucureşti cu secretarul general Vasile Blaga şi cu echipa desemnată să organizeze alegerile la nivel naţional. Vom cădea de acord asupra datei şi a oportunităţilor de a organiza alegerile în perioada următoare şi vom stabili cu conducerea centrală a partidului care este cea mai bună formulă pentru ca aceste alegeri să se desfăşoare într-o stare de sportivitate şi de fairplay şi ca cel mai bun dintre candidaţi să câştige. Din punctul meu de vedere, cred că reprezentăm o echipă încă destul de puternică şi dacă suntem înţelepţi vom găsi cea mai bună formulă astfel încât oamenii locali, care s-au implicat şi care muncesc la partid să aibă în continuare prima şansă.
Rep.: Ultimele sondaje arată că PDL este în cădere liberă în preferinţele oamenilor. Credeţi că partidul pe care îl reprezentaţi va reuşi să se redreseze până la alegerile din anul 2012?
S.V.: Aşa este, dar sperăm ca măsurile pe care le-a luat Guvernul, deşi sunt nepopulare, să aducă beneficii Guvernului şi partidului pe termen lung, iar cetăţenii vor vedea că aceste măsuri erau necesare. Noi ne dorim ca banii care trebuie alocaţi pentru infrastructură, resurse şi pentru lucrurile importante din această ţară să fie direcţionați astfel încât să se vadă ceva. Oamenii aşteaptă de la noi investiţii, locuri de muncă, să meargă economia şi să facem de asemenea manieră astfel încât acest angrenaj să-l punem în mişcare pentru ca lucrurile să se vadă în mod concret.
Rep.: Şi totuşi la Rm. Vâlcea nemulţumirea oamenilor este din ce în ce mai mare, primarul PDL, Romeo Rădulescu, fiind principalul vinovat prin politica pe care o duce?
S.V.: Este adevărat că există o stare de nemulţumire şi pot să vă spun că şi noi la partid suntem parţial într-o stare de nemulţumire. Nu-l putem compara pe primarul Rădulescu cu primarul Mircia Gutău, pentru că Mircia Gutău avea o altă forţă, era plin de vervă şi de iniţiativă, în timp ce primarul Rădulescu este de o altă factură, el fiind mai legat de lucrările ce se fac mult mai încet, îi plac lucrurile care se rezolvă de la sine, îi plac proiectele care nu au finanţare la ora actuală şi pe care nici nu o găseşte. Este greu pentru Rădulescu să găsească resursele necesare având în vedere că la municipiu au scăzut taxele şi impozitele şi nu mai colectează atâţia bani cât şi-ar dori.
Rep.: Se vorbeşte tot mai des despre neînţelegerile dintre primarul Romeo Rădulescu şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, cei doi făcând parte şi din conducerea Organizaţiei Municipale a PDL Rm. Vâlcea. Ce ştiţi despre aceste lucruri?
S.V.: Nu ştiu şi nu cred aşa ceva. Poate că există diferenţe de opinii şi de multe ori nu au timp să stea de vorbă, fiecare alergând să rezolve problemele oraşului. Probabil că au probleme cu comunicarea şi de aceea trebuie să lucreze mai mult la acest capitol. Trebuie să găsim cheia succesului astfel încât să avem în organizaţia municipală comuniunea şi legătura care era înainte, când preşedinte era Mircia Gutău.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu