De-a lungul timpului, s-au făcut nenumărate glume despre pronunţia în limba engleză cu accent rusesco-românesc a politicienilor români care s-au dedat în d’ale politichiei pe vremea „Împuşcatului”, sesizând cu toţii că limba lui Shakespeare nu poate fi vorbită de toţi şi că, adesea, gramatica ei întinde capcane în care ignoranţa te împinge pe negândite. Ne aducem bine aminte de expresii devenite, de acum celebre, precum „the ducks and the trucks”, ce-i aparţine lui Ion Iliescu sau de, mai actuala, „aviara gripa”, ce aparţine actualului şef de stat.
Dacă în cazul lor am putea trece cu vederea stâlcirea grotescă a bietei limbi, punând acest lucru pe seama faptului că „în epoca de aur” nu se studia engleza, iar o limbă care nu se învaţă la timpul ei nu prea se mai învaţă niciodată, nu la fel stau lucrurile pentru politicienii tineri, neatinşi de aripa comunismului. Avem şi noi exemple locale.
Zilele trecute, la „Salonul Naţional de Artă Contemporană” am avut neşansa de a-l auzi pe primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, cum se chinuia să articuleze o frază în limba engleză, care, în cele din urmă, a ieşit, cu chin, în urma unui travaliu suprem: „We have in Olăneşti, the house of Ceauşescu who is very beautiful!”, îi spunea el unui oficial.
Şi pentru că nu ne-am permite să facem glume proaste pe seama pronunţiei domnului primar că şi aşa e prea chinuită săraca, îi sugerăm să pună burta pe gramatică, că râd străinii de noi. Pronumele relativ who trebuie folosit pentru persoane, în timp ce which pentru lucruri. Regula este, aşadar, simplă dar, desigur, necesită o minimă cunoaştere a limbii engleze. Aşteptăm cu interes, pe viitor, în încercările de a dialoga în această limbă o îmbunătăţire din punct de vedere gramatical. Dacă nu, vom considera că, din păcate, condiţia „englezei de baltă” nu poate fi depăşită de toată lumea. Şi dacă tot se apucă de gramatica engleză domn primar Rădulescu, îi sugerăm să înceapă cu verbele iregulate. Sunt multe şi sâcâitoare, dar are timp încă un mandat, de va mai fi, să le înveţe.
• Raul POP
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu